Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
După mai bine de un an de birocrație pentru obținerea unei finanțări și luni de pregătire a doctorilor, la secția de Chirurgie generală și oncologică a Spitalului Județean Bihor a fost pus în funcțiune un robot chirurgical Da Vinci X, cea mai avansată platformă de chirurgie minim invazivă din lume, anunță Bihoreanul.
Doctorii Dănuț Dejeu și Bogdan Feciche l-au folosit pentru a opera primii pacienți, cu cancere de prostată, colon, uter și pancreas, și spun că robotul înseamnă un plus uriaș pentru pacienți.
„În 2019, ultimul an înaintea pandemiei, am avut 2.922 pacienți internați cu malignități dovedite histopatologic. În 2023 am ajuns la 13.085. O creștere de 447%”, spune dr. Bogdan Feciche, șeful secției de Urologie.
Cauzele sunt multiple: dacă în pandemie oamenii nu au avut acces la servicii medicale neurgente, ulterior au apelat la investigații. În plus, tot mai multe cazuri sunt cauzate de alimentație și de stilul de viață stresant și lipsa mișcării.
Împreună cu șeful secției Chirurgie generală și oncologică, dr. Dănuț Dejeu, și cu angajații Direcției Management Proiecte cu Finanțare Internațională din Primăria Oradea, a fost pregătit un proiect în valoare de 5 milioane euro prin care spitalul a achiziționat un robot chirurgical de ultimă generație, Da Vinci X, și alte echipamente de vârf.
Articolul continuă mai jos
„Cancerul va fi următoarea pandemie pe plan global. Un studiu publicat în British Medical Journal arată că în următorii 15 ani una din trei persoane va suferi de o boală oncologică. Este clar că trebuie să ne pregătim pentru ce urmează. Chirurgia robotică nu mai este un moft”, spune dr. Dejeu.