G4Media.ro

Spitalele din Belgia au ajuns aproape la capacitate maximă la ATI, iar…

sursa foto: Belga

Spitalele din Belgia au ajuns aproape la capacitate maximă la ATI, iar medicii pozitivi sunt chemați să lucreze dacă nu au simptome

Spitalele din Belgia au ajuns aproape de capacitatea maximă la terapie intensivă, în timp ce membri ai personalului testaţi pozitiv la coronavirus sunt chemaţi să continue să lucreze atât timp cât nu prezintă simptome, relatează DPA.

Belgia are cea mai mare rată de infecţie cu coronavirus dintre ţările Uniunii Europene, potrivit Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor. Marţi, incidenţa infecţiei în ultimele 14 zile era de 1.390 la 100.000 de persoane.

Provincia Liege, în Valonia francofonă aproape de frontierele olandeză şi germană, a fost lovită foarte puternic.

Philippe Devos, medic la terapie intensivă la Liege şi preşedinte al Asociaţiei belgiene a Sindicatelor Medicale, a confirmat că unii medici infectaţi şi asistente care nu prezintă simptome au continuat să lucreze.

„Trebuie să alegem între o soluţie proastă şi o soluţie foarte proastă”, a declarat el pentru DPA.

Alternativa ar fi să nu tratezi deloc unii pacienţii, a precizat el.

Medicii şi asistenţii medicali infectaţi care încă lucrează au tratat doar pacienţi infectaţi şi purtau măşti medicale. Ei au de asemenea o cameră separată pentru a mânca, a adăugat el.

Philippe Devos a estimat că cel puţin 100 de asistente medicale infectate merg în continuare să lucreze în regiune.

Spitalele nu au nevoie doar de personal, dar şi paturile din unităţile de terapie intensivă sunt ocupate aproape în totalitate.

„Nu mai avem locuri la terapie intensivă, nu mai avem locuri în afara terapiei intensive”, a declarat Devos despre provincia Liege.

Unii pacienţi vor fi duşi în regiunea Flandra, a mai spus el.

Belgia a impus reguli mai stricte, inclusiv închiderea barurilor şi a restaurantelor şi o restricţie de circulaţie pe timp de noapte, împreună cu limite stricte pentru adunări.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Belga

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Si astia se lupta din rasputeri „sa opreasca virusul”.

  2. Sa-si puna niste paturi in Congo, poate au loc acolo …