Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Autorităţile de reglementare din Spania au amendat opt companii, între care Siemens, Nokia şi ACS, cu o sumă totală de 127,3 milioane de euro, pentru formarea unui cartel anticoncurenţial în obţinerea contractelor publice pentru sistemele de semnalizare feroviară, transmite Reuters.
În perioada 2002-2017, companiile au acţionat ca un cartel pentru a-şi împărţi ilegal contracte în valoare de 4,1 miliarde de euro atribuite de operatorul infrastructurii feroviare naţionale Adif, a anunţat vineri autoritarea de reglementare CNMC.
Siemens a anunţat că a susţinut investigaţia realiată de CNMC şi că a luat măsurile de personal şi organizaţionale înainte de anunţarea amenzilor.
„Siemens are toleranţă zero faţă de corupţie”, a afirmat compania într-un comunicat.
Potrivit unui purtător de cuvânt al Nokia, compania a cooperat cu investigaţia CNMC şi consideră că a acţionat în mod legal.
”Vom contesta decizia şi cerem suspendarea tuturor sancţiunilor până la apel”, a spus purtătorul de cuvânt.
ACS nu a răspuns multiplelor solicitări de comentarii.
CNMC a mai anunţat că 10 directori ai companiilor au fost amendaţi cu o sumă cumulată de 483.000 de euro.
Cobra, filială a companiei ACS, a primit cea mai mare amendă, de 30 million euros, urmată de Nokia, care trebuie să plătească 24 de milioane de euro. Siemens şi filiala Siemens Rail au fost amendată cu o sumă totală de 28,9 milioane de euro.
sursa: News.ro, sursa foto: rechargenews.com
Se vede ca la putere e stanga si comunistii , recent au redus preturile la energie , dau fara mila in corporatiile lacome , la noi isi fac de cap.
Si astia fraieri sã facã carteluri în state civilizate .. când ar putea carteliza toatã peninsula Balkanicã .. cu sprijinul statului de drept si a nomenclaturii .. of course 😏
O sa schelalaie de ras.
In anii 2008-2010 in Timisoara te angajai cu acelasi salariu la orice multinationala. Salariu mic ce mai mult statea pe loc. Drept urmare cei mai multi au plecat in afara si toti managerii se plangeau ca nu le stau oamenii.
în rromânica petrom luk omv,etc au cartel de ani de zile !
dar cons.concurenței îi tolerează!