Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Băiețelul găsit mort la Cluj Napoca era căutat încă de sâmbătă. El a fost dat dispărut de mama lui, inclusiv prin intermediul rețelelor de socializare.
Polițiștii l-au găsit marți pe copil, mort, pe bancheta din spate a mașinii tatălui său.
Inițial tatăl copilului a fost dat în urmărire generală. El ar fi fost prins de polițiști marți seara, fiind principalul suspect al crimei. Informația fost confirmată pentru Actual de Cluj de purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, Mihaela Sfîriac
Potrivit primelor informații, părinții copilului erau divorțați de un an, împărțind custodia. Tatăl l-ar fi luat pe copil sâmbătă să-l ducă în excursie la Cheile Turzii. De atunci mama copilului n-a mai putut să ia legătura cu ei, anunțându-le dispariția
„Băiatul a fost găsit în marți dimineață, decedat, în mașina tatălui său, între localitățile Lita și Petreștii de Jos. Copilul a fost găsit cu o plagă înjunghiată în piept”, a confirmat pentru Actual de Cluj, purtătorul de cuvânt Mihaela Sfîriac.
Cei doi părinți se aflau într-un conflict, potrivit informațiilor de pe rețelele de socializare, iar bărbatul i-ar fi trimis un mesaj fostei soții: „Oricum e prea târziu”.

Sursa Foto: Actual de Cluj/facebook
Tot suflet de penal roman.
Totusi, e ok sa publicati fotografia unui minor decedat?
Familia traditionala din leaganul civilizatiei romanesti, Cluj-Napoca
peste tot in lume, fie mediul rural/urban sunt familii naspa si oameni nebuni,
nu exista exceptii
Dumnezeul sa-i ierte
Asa este insa in Cluj-Napoca bastinasul are un aer de superioritate fata de „viniturile” din Moldova si nu numai, la urma urmei nebuni sunt peste tot la fel si necivilizati, inclusiv in orasul comoara
Pana la inscaunarea siretului Iohannis in fruntea statului nu se dezradacinau si adoptau cu forta fetite rrome la straini cu procuratura si politia romana, nu se violau si ardeau fetitele in cazane si nu se injungheau copiii in masini…
Emil, ai tu dovezi ca nu se intamplau chestii din astea si inainte de mandatul de presedinte al lui Iohannis? E usor sa generalizezi degeaba… uite aici de exemplu in 2012 https://www.opiniatimisoarei.ro/foto-si-video-tripla-crima-urmata-de-sinucidere-in-timis-dupa-ce-si-a-omorat-familia-copilul-de-7-ani-si-socrii-un-barbat-s-a-spanzurat-langa-timisoara-in-comuna-sag/02/01/2012