Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministerul de Externe al Slovaciei a anunțat că a convocat luni un reprezentant al ambasadei Rusiei pentru a protesta față de declarațiile făcute de șeful serviciului rus de informații externe SVR, Serghei Narîșkin, scrie Reuters.
Acesta a precizat că declarațiile, despre care a spus că sunt false, au fost făcute în ajunul alegerilor parlamentare slovace de sâmbătă, când era în vigoare un moratoriu privind informațiile care ar putea avantaja sau dăuna candidaților.
„Departamentul diplomației protestează cu fermitate împotriva declarației false a serviciilor secrete rusești, care a pus la îndoială integritatea alegerilor libere și democratice din Slovacia”, a declarat ministerul.
„Considerăm că o astfel de dezinformare răspândită în mod deliberat reprezintă o interferență inacceptabilă a Federației Ruse în procesul electoral”.
Acesta a cerut Rusiei să înceteze toate activitățile de dezinformare care vizează Slovacia.
Partidul SMER-SD al fostului premier de stânga Robert Fico, care s-a angajat să pună capăt sprijinului militar slovac pentru Ucraina și se opune sancțiunilor impuse Rusiei, a obținut cele mai multe voturi în alegerile de sâmbătă. Un tehnocrat interimar a condus Slovacia din luna mai.
Fico a primit luni un mandat din partea președintelui Zuzana Caputova pentru a începe negocierile privind formarea unui guvern de coaliție. Cei mai probabili parteneri ai săi sunt partidul de stânga moderată HLAS, despre care analiștii spun că ar domoli orice schimbare de politică, și un mic partid de naționaliști pro-ruși.
Slovacii la fel de ignoranti ca maghiarii. Au uitat ca au fost ocupati de tancurile lui Stalin si probabil le e dor de cizma rusnaca.
pro.stii au mintea scurta
Oricum asta a fost manevra, praf in ochii, ca sa zica lumea ca „vezi dom’ne ca daca rusii au zis asta despre alegeri, inseamna ca Fico nu e cu rusia”