Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Aeroportul din Timişoara va avea un sistem de securitate ultramodern, cu spaţiu pentru o celulă de criză în cazul unor situaţii critice, anunță Agenția de presă Rador.
Proiectul, în valoare de aproximativ 25 de milioane de euro, a fost scos la licitaţie, iar ofertele sunt aşteptate până în 19 septembrie. Printre altele, vor fi modernizate punctele de acces sistemul de control şi monitorizare acces auto în perimetrul aeroportului, dar şi sistemul de supraveghere video. În plus, va fi creat un spaţiu care să adăpostească o celulă de criză în cazul unor situaţii critice şi va fi înfiinţată o substaţie pentru prevenirea şi stingerea incendiilor pentru intervenţie rapidă. Investiţia va fi suportată din fonduri europene, de la bugetul de stat şi din fonduri proprii. Proiectul va trebui să fie implementat în 12 luni de la semnarea contractului.
Sa revizuiți și sistemul ultramodern de plata a parcării sa nu mai stea lumea la coada la 12 noaptea intr-un singur loc, sa plătească parcarea