Sindromul etnocentric și simbioza seculegionară (Op-ed)

Se spune că extremele se ating. Este cât se poate de adevărat. Se ating și se întrepătrund. Se adapă unele de la altele. Se irigă reciproc. Ajunși la putere prin forța tancurilor și baionetelor sovietice, comuniștii din România au îmbrățișat un pseudo-patriotism vehement în momentul când Moscova a început să uneltească împotriva lui Gheorghiu-Dej.

Tiranul stalinist de la București a declanșat desovietizarea și a boicotat destalinizarea. Ideologia oficială a încorporat tema suveranității naționale drept cheie de boltă a îndreptățirii comuniștilor de a exercita monopolul, dictatorial al puterii.

Vulgata ceaușismului a transformat “neamestecul în treburile interne” într-un leitmotiv pe cât de obsesiv, pe atât de fals. Nu era nicidecum vorba de suveranitatea țării, ci de aceea a nomenclaturii comunisto-securiste.

„Tovarășii” se comportau ca și cum ar fi fost aleșii Istoriei. Nu erau câtuși de puțin patrioți. Tot ce-i interesa era păstrarea și augmentarea puterii.

Pe acest fond s-a dezvoltat fenomenul șovinismului, chiar al antisemitismului, “cu voie de la stăpânire”. Editorialele revistei “Săptămâna” scrise cel mai adesea de Corneliu Vadim Tudor și numeroase producții pseudo-poetice ale lui Adrian Păunescu exaltau rapsodic comunitatea națiunii pure și omogenă, glia, brazda, paloșul ancestral.

“Alogenii” erau denunțați drept “venetici”. Antiintelectualismul de partid și de stat miza pe nostalgii primordialiste și reverii colectiviste.

Acest “românism comunist”, un autohtonism pășunist, a fost teoretizat și practicat în edituri, redacții, institute de cercetare. A fost predat în școli și facultăți. Producția de filme era ghidată de imperativul “afirmării valorilor naționale”. Dacism, tracism, voievozi, mitul Conducătorului vizionar, viteaz, eroic. Trecutul era romantizat dincolo de orice limită rațională.

Aceste teme au penetrat și impregnat ceea ce identific drept “sindromul etnocentric”. Este un conglomerat pervertitor și mistificator. Îl numesc barocul stalino-fascist.

S-a cristalizat seculegionarismul conspiraționist ca Weltanschauung.

Adepții săi fanatici din tabăra doctrinară AUR sunt extaziați de terorismul imperialist din Est și fac temenele către despotismul putinist. Vituperează, când vitriolic, când insinuant, împotriva intelectualilor care refuză să-și trădeze vocația critică și susțin valorile euroatlantice.