Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Sindicaliştii din Casa Naţională de Pensii şi structurile teritoriale s-au întlnit, joi, cu conducerea Blocului Naţional Sindical şi au discutat despre volumul excesiv de muncă în urma recalculării pensiilor. Sindicaliştii apreciază că situaţia va continua cel puţin un an, iar în acest moment personalul este subdinenţionat, iar plata orelor suplimentare nu este posibilă, transmite News.ro.
„Astăzi, 19.12.2024, la sediul CNPP a avut loc o întâlnire de lucru între reprezentanţi ai CNPP şi ai BNS, respectiv cei ai Federaţiei Naţionale Solidaritatea Socială a Muncii, având ca temă o serie de aspecte care vizează implementarea Legii nr.360/2023 privind sistemul public de pensii şi situaţii de natură organizatorică referitoare la activitatea caselor teritoriale de pensii”, a transmis, joi, BNS, într-un comunicat de presă.
Potrivit sindicaliştilor, ”a fost avut în vedere faptul că ultima perioadă a reprezentat o mare provocare pentru CNPP şi structurile sale teritoriale” din cauza recalculării tuturor pensiilor aflate în plată la data de 01.09.2024 şi care continuă cu aplicarea noilor principii şi a formulei de calcul prevăzute de Legea nr.360/2023 în cazul înscrierilor noi şi a cererilor de recalculare depuse după data intrării în vigoare a noii legi.
”În cadrul discuţiilor s-a recunoscut, în mod unanim, volumul excesiv de muncă depus de salariaţii caselor teritoriale de pensii, pe fondul numărului subdimensionat de personal, raportat la complexitatea activităţii şi termenele scurte în care au fost şi sunt de soluţionat toate tipurile de lucrări ce revin acestora. Având în vedere că această modalitate de lucru va continua cel puţin un an de zile, precum şi faptul că, la acest moment, legislaţia nu permite plata orelor suplimentare ci doar compensarea cu timp liber corespunzător, ceea ce nu poate fi acordat fără o afectare a activităţii, în urma discuţiilor s-a convenit elaborarea unei note căre ordonatorul principal de credite (MMSS), prin care să se solicite efectuarea demersurilor legale care se impun”, a mai transmis BNS.
Sindicaliştii cer:
”În cadrul discuţiilor, conducerea Casei Naţionale de Pensii Publice a precizat că aplicaţia informatică de stabilire şi plată a drepturilor de pensii pentru înscrierile noi va fi funcţională – în integralitate – până la sfârşitul lunii curente”, au mai precizat sindicaliştii.
Preşedintele CNPP, Daniel Baciu, a manifestat determinarea pentru a promova, în continuare, un sistem de lucru unitar, inclusiv prin dezvoltarea unui dialog permanent cu conducerile caselor teritoriale de pensii, având ca priorităţi:
Mă, dar nu le-o fi puțin rușine?!!
Păi care este rezultatul orelor lor suplimentare?! Îl știe toată lumea: eșuarea aplicării Legii pensiilor și blocarea sistemului de pensii!
Pentru asta vor ei bani în plus?! Pentru incompetenta lor vor vani în plus?!
Pentru întârzieri de 4 luni vor ei bani în plus?! A înnebunit lumea de-a binelea!
Sa plece in privat ca si asa sunt prea multi la stat…
Soluția : digitalizarea