Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un sibian a descoperit, sâmbătă, în curtea casei sale, o grenadă din Al Doilea Război Mondial, a informat ISU Sibiu, confom Agerpres.
„În această după amiază (sâmbătă-n.r.) echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al judeţului Sibiu a intervenit în municipiul Sibiu, pe str. General Nicolae Ioniţă Dăscălescu pentru asanarea unei grenade ofensive din cel de-Al Doilea Război Mondial, ce a fost descoperită de un cetăţean care efectua lucrări de amenajare în curtea gospodăriei”, a precizat sursa citată.
Conform acesteia, s-a procedat la cercetarea, identificarea şi ridicarea elementului de muniţie în vederea transportării, depozitării şi distrugerii ulterioare.
Sursa foto: ISU Sibiu/via Agerpres
Slavă Domnului că nu era din Al Treilea.
S o păstreze. Al III bate la ușă..
cei din viitor vor găsi din al patrulea război mondial doar bolovani și bâte!
Made in Germany? O fi buna…
dac-o găseai tu erai în stare să bați un cui cu ea
🤣🤣🤣
cred ca e picata aznoapte din drona aia ucraineana
Si du-te in Ucraina cu ea.