Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Serviciul ucrainean de Securitate (SBU) anunţă că a găsit noi dovezi ale centrelor de detenţie în care era folosită tortura, din regiuni ocupate de forţele ruse, relatează CNN.
SBU a anunţat că ofiţerii săi au descoperit un loc de detenţie ilegală în Sviatohirsk, în regiunea Doneţk, care includea o cameră de tortură într-un fost centru de recreere.
”Detectivii şi anchetatorii SBU au găsit obiecte care indică în mod direct semne de tortură”, se arată în comunicatul SBU.
Procuratura generală a precizat că inspectorii săi au vizitat atât Sviatohirsk, cât şi Lîman, oraş care a fost eliberat luna trecută.
La Sviatohirsk, ”oamenii legii au deshumat cadavrele a 34 de persoane, unele dintre ele având semne de moarte violentă. De asemenea, trupurile arse a doi cetăţeni au fost găsite într-o maşină, identităţile acestora fiind în prezent în curs de stabilire”, a precizat procuratura generală.
În Lîman, ”aproximativ 110 tranşee au fost găsite în cimitirul Nova Masliakivka, inclusiv mormintele unor copii. În total, 44 de cadavre au fost deja exhumate în timpul inspecţiei”, potrivit SBU.
sursa: News.ro
Eu cred.
Si poti intreba, eugene, bunicii tai sa-ti povesteasca cam ce faceau rusii in satele din Romania in al doilea razboi mondial, daca pe Zelenski nu-l crezi.
Si ce-i asa greu de crezut? ca rusii sunt ultimele spete de oameni, niste primitivi barbari capabili de crime si tortura?
cu totii stim asta, numai voi astia vanduti pe un pumn de ruble putrede sunteti dispusi sa mintiti in continuare.
Dar stai linistit, rusia va fi zdrobita.
Un putinist spu r cat care se uita in gura unui descreierat clar nu crede ce vede o lume intreaga.
Rusine sa ti fie tie ticalos vandut!
Ma rș dr acu, putinist infect
Oare parintii vostrii stiu ce au la usa casei, lichele putiniste vandute pe nimic?! Sa dea bunul sa se aleaga praful de voi, gunoaielor!
@eugene, le are actorul, bravo lui, stie sa spuna o poveste in timp ce intinde mana.
Pentru mine nu conteaza daca ma minte sau nu, votez Ucraina la orice ora.
Rusia e o țară violentă, sociopată.