Home » Sportz » Sergio Perez rupe tăcerea: Adevărul despre „sezoanele nefericite” trăite la RedBull în umbra lui Verstappen

Sergio Perez rupe tăcerea: Adevărul despre „sezoanele nefericite” trăite la RedBull în umbra lui Verstappen

1392
Sergio Perez rupe tăcerea: Adevărul despre „sezoanele nefericite” trăite la RedBull în umbra lui Verstappen
Sergio Perez / Sursa foto: captură YouTube
Ascultă articolul

Sergio Perez este la doar câteva luni de o revenire în Formula 1, iar pilotul mexican a vorbit despre mandatul pe care l-a avut la RedBull Racing. Conform spuselor acestuia, aventura sa la echipa din Milton Keynes a fost mereu sortită eșecului.

- articolul continuă mai jos -

„Imposibila” viață de coechipier al lui Max Verstappen la RedBull Racing

Pus pe liber la finalul 2024 de echipa condusă la acel moment de Christian Horner, Perez a discutat fără menajamente despre aventura sa la RedBull Racing.

Din capul locului, mexicanul transmite mesajul că mandatul său de la echipa din Milton Keynes a fost sortit eșecului indiferent de ceea ce ar fi făcut.

Lucrurile nu au stat mai bine pentru RedBull nici după plecarea lui Perez, Liam Lawson și Yuki Tsunoda rămânând în umbra strălucirii lui Max Verstappen.

„Aveam cea mai bună echipă”, a început Perez discursul în podcastul Crack.

„Din păcate, totul s-a destrămat. Aveam echipa care putea domina sportul în următorii 10 ani, cred. Și, din păcate, totul s-a terminat, dar am fost în cea mai bună echipă, într-o echipă complicată, nu?

Pentru că a fi coechipierul lui Max la Red Bull este deja foarte dificil, dar a fi coechipierul lui Max la RedBull este, de departe, cea mai bună și cea mai rea slujbă din F1.

Și bine, toată lumea a uitat, nu? Când am ajuns la RedBull, am început să obțin rezultate. Toată lumea a uitat cât de dificil era să fii în acel loc.

Și eram foarte conștient de ceea ce mă aștepta – nu am venit la RedBull pentru a concura împotriva unuia dintre cei mai buni”, a precizat Sergio Perez.

„Totul, practic totul”, a răspuns mexicanul când a fost întrebat ce anume nu era pe placul celor de la RedBull.

„La RedBull, totul era o problemă. Dacă eram foarte rapid, era o problemă.

Pentru că, desigur, asta crea o atmosferă foarte tensionată la RedBull. Dacă eram mai rapid decât Max, era o problemă.

Dacă eram mai lent decât Max, era o problemă. Deci totul era o problemă.

Așa că am învățat și eu multe, nu? Că, în circumstanțele în care mă aflu, în loc să mă plâng, trebuie să profit la maximum de ele și să scot ce e mai bun din ele”, a adăugat Perez, citat de motorsportweek.com.

În 2026, Sergio Perez va concura pentru debutanta Cadillac, echipă unde-l va avea în calitate de coechipier pe Valtteri Bottas.

Datele de lansare a mașinilor pentru sezonul 2026 din F1

McLaren, Mercedes și Williams nu au anunțat încă datele de lansare pentru mașinile din 2026, transmite BBC.

  • 15 ianuarie – Red Bull și Racing Bulls (Michigan, SUA)
  • 20 ianuarie – Audi (Berlin, Germania)
  • 20 ianuarie – Unitatea de propulsie Honda (Tokyo, Japonia)
  • 23 ianuarie – Alpine (Barcelona, Spania)
  • 23 ianuarie – Ferrari (Maranello, Italia)
  • 23 ianuarie – Haas (online)
  • 8 februarie – Cadillac (Super Bowl, California)
  • 9 februarie – Aston Martin (va fi anunțat).

Lista completă pentru sezonul 2026 din Formula 1 și numărul de start de pe monopost

  • Lando Norris / McLaren / 1
  • Oscar Piastri / McLaren /81
  • George Russell /Mercedes /63
  • Andrea Kimi Antonelli / Mercedes / 12
  • Max Verstappen / Red Bull Racing / 3
  • Isack Hadjar / Red Bull Racing / 6
  • Charles Leclerc / Ferrari / 16
  • Lewis Hamilton / Ferrari / 44
  • Carlos Sainz / Williams / 55
  • Alexander Albon / Williams / 23
  • Liam Lawson / Racing Bulls / 30
  • Arvid Lindblad / Racing Bulls / 41
  • Fernando Alonso / Aston Martin / 14
  • Lance Stroll / Aston Martin / 18
  • Esteban Ocon / Haas / 31
  • Oliver Bearman / Haas / 87
  • Nico Hulkenberg / Audi / 27
  • Gabriel Bortoleto / Audi / 5
  • Pierre Gasly / Alpine / 10
  • Franco Colapinto / Alpine / 43
  • Valtteri Bottas / Cadillac / 77
  • Sergio Perez Cadillac / 11
Sezonul 2026 al Formulei 1 va avea 24 de etape și va debuta pe 8 martie, pe circuitul Albert Park din Melbourne. Vor fi la start 11 echipe: numele noi sunt Cadillac și Audi (a preluat Sauber).

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole