Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Statele Unite ale Americii nu mai au în plan o retragere a trupelor americane din Germania, a declarat marţi, şeful Pentagonului, Lloyd Austin, aflat în vizită la Berlin, transmite Reuters, preluată de Agerpres.
Mai mult, secretarul american al apărării a anunţat că SUA vor desfăşura un număr suplimentar de 500 de militari în Germania.
„L-am informat pe ministru (apărării german) în legătură cu intenţia noastră de a desfăşura cu titlu permanent circa 500 de militari americani suplimentari în regiunea Wiesbaden (vest) începând din această toamnă”, a afirmat Austin într-o declaraţie de presă comună cu omologul său german, Annegret Kramp-Karrenbauer, care la rândul ei a calificat anunţul drept „un semnal foarte puternic de unitate”, potrivit AFP.
Totodată, şeful Pentagonului a anunţat că SUA nu vor lăsa Nord Stream 2 să impieteze relaţiile cu Germania.
Proiectul de gazoduct, care ar urma să lege Rusia de Germania via Marea Baltică, a fost criticat intens de Washington, care a afirmat că acesta va creşte dependenţa Europei de livrările de energie din Rusia.
Numai asa poate fi Merkeloaia convinsa sa primeasca toti afganii si africanii care ar putea invada SUA.
Sau credeti ca americanii pazesc Germania de dusmani? Rusia nu e la linia Oder-Niesse, dar Berlinul e acolo. Iar eliberatorii francezi si britanici sunt pe frontiera de vest a Germaniei.
Moşule (comunistoid) ce tanar esti … LOL
Julienee, cum te pricepi tu la geopolitik! Cum mai aranjezi tu pionii pe marea hartă a lumii!!
Jale mare printre postacii rușilor.
JA JA JA
O idee buna, era pacat de atata eficienta .