G4Media.ro

Şeful echipei de experţi ai OMS spune că investigaţia din Wuhan nu…

Foto: Institutul de virusologie din Wuhan, China / Sursa: Facebook

Şeful echipei de experţi ai OMS spune că investigaţia din Wuhan nu schimbă radical informaţiile despre pandemie

Şeful echipei internaţionale de experţi condusă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) care investighează originile COVID-19 a anunţat marţi că ancheta sa a scos la iveală noi informaţii, dar nu a schimbat radical imaginea pandemiei, informează AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.

Peter Ben Embarek, specialist virusolog din cadrul OMS, a declarat într-o conferinţă de presă că demersurile pentru identificarea originilor coronavirusului indică un rezervor natural la lilieci, dar este improbabil ca aceştia să fi fost în Wuhan, oraşul din centrul Chinei unde au fost descoperite primele cazuri de coronavirus la finalul lui 2019.

”Nu există probe suficiente (…) pentru a stabili dacă SARS-CoV-2 s-a propagat în Wuhan înainte de decembrie 2019”, a precizat Liang Wannian, şeful delegaţiei de cercetători chinezi, potrivit AFP.

Această metropolă din centrul Chinei, care pentru o perioadă a fost epicentrul epidemiei, a fost primul loc din lume unde au fost raportate cazuri de COVID-19. Pandemia a provocat de atunci peste 2,3 milioane de decese în lumea întreagă.

În plus, transmiterea de la un animal este probabilă, dar acesta ”nu a fost încă identificat”, a mai precizat expertul.

Misiunea OMS care încearcă să depisteze originile transmiterii virusului la om, considerată esenţială în lupta contra unei potenţiale viitoare pandemii, a fost demarată cu dificultate, China părând foarte reticentă în a permite accesul specialiştilor internaţionali în diverse discipline precum epidemiologie, dar şi zoologie, potrivit AFP.

OMS preconizase anterior că va trebui să ne înarmăm cu răbdare până când vom găsi un eventual răspuns.

Sursa foto: Facebook

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. E clar ca au infectat liliecii in laborator cu cepul modificat care contagiaza oamenii si l.au eliberat intr.o colonie de lilieci unde chinezii din piata din Wuhan vaneaza ,ca mai apoi sa.I vanda ,ce e asa greu de inteles .Toti cei care au finantat acest haos trebuie identificati si pedepsiti.

    • Evident. OMS-ul acopera multe nereguli in Wuhan. Vrem adevarul! Nu, deja il stim, China a ascuns pandemia.

  2. Rabdare si tutun. Expertii de doi lei ai OMS-ului acopera probele din China si dau pe goarna doar ce doreste China sa auda. Rusine!

  3. Trebuie pedepsiti toti care au finantat au dat concurs si au executat ordine fara logica ,care au ucis oameni nevinovati si au distrus economia globala cu toate consecintele deja cunoscute ,experimente sociale, experimente cu substante transgenice neaprobate sub presiune de terorism mediatic psihologic ,lipsire de libertate si ucidere din culpa a celor care din cauza masurilor disproportionate au platit cu viata.

    • Stii ce se spune: daca nu il gasesti, inseamna ca nu exista. Asadar expertii OMS n-au descoperit nimic, deci virusul nu exista!! Ok, mai exista varianta ca „expertii” chinezi sa fi curatat laboratorul inainte de a veni expertii OMS. Au avut timp din 2020 incoace.

  4. Ramane cum am stabilit.

  5. OMS devine Cooperativa Nufarul. Spala,calca si scrobeste!

  6. Probleme cu comentariul meu ? Am călcat pe niște bătături, se pare. Sau, din contră, am pus un punct pe un I mare.

  7. Informațiile cu privire la oamenii OMS publicate aici sunt incomplete. Ei au câteva variante de explicații, dintre care una este – după spusele lor – foarte improbabilă, anume că virusul a fost produs în laborator. (!!! ) Altă ipoteză este existența unei vietăți intermediare între lilieci și om, încă neidentificată. Altă explicație posibilă este contactul direct dintre lilieci și om. Toate ar necesita cercetări ample pe mai departe pentru elicidare. Intenționat am lăsat la urmă explicația favorită a chinezilor : virusul a sosit la ei prin carnea congelată importată. Nimeni nu i-a întrebat, se pare, cum mama focului nu a apărut pandemia acolo de unde a fost importată carnea !
    China este cunoscuta sursă a virușilor de tip SARS ( severe acute respiratory syndrome ) și altor viruși. Să amintim prima apariție a SARS COV1 în Noiembrie 2002 în provincia Yunnan din sudul Chinei. Încidența bolii a fost redusă, au fost în total cu ceva sub 8500 de cazuri cu o rată fatală de 11 %.
    Varianta a doua, cea actuală a apărut în Decembrie 2019 în Wuhan și face ravagii de atunci. Reacția chineză a fost – la amândouă cazurile – aceeași : Au întârziat cu lunile să dea publicității și OMS apariția virusului ( la prima, abia după 4 luni, în Februarie 2003, după ce cazul a devenit cunoscut, iar la a doua prin Februarie 2020, tot după ce a izbucnit pandemia. A doua reacție tipică este că au lăsat specialiști străini, să examineze la fața locului imprejurările specifice abia după luni de tergiversări. Un element obiectiv, foarte sensibil : gravitatea și implicațiile social politice ale pierderilor omenești de la țară la țară sunt în relație directă cu numărul total al populației din respectiva țară. Așa că…..
    Din cele de mai sus eu trag concluzia că în cazul actual, virusul făcând ravagii în toată lumea, miza este imcomparabil mai serioasă, cu posibile procese internaționale reparatorii. Vor face orice este posibil ca să nu iasă vinovați. Concludent este ”explicația lor favorită” cu carnea congelată din import, care probabil a sosit de pe Lună, pentru că nu a declanșat boala în nici o altă țară de pe glob ! Un alt element foarte ciudat este concluzia celor de la OMS cu privire la eliminarea laboratoarelor, ca sursă a virusului cu o siguranță debordantă, dar celelalte variante posibile ”mai trebuie cercetate” . Foarte ciudat.