Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele Consiliul Județean Ilfov, Hubert Thuma (PNL), a declarat vineri că Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASCP) din subordinea Consiliului Județean nu are atribuții de control în centrele private care îngrijesc bătrâni, și că acest control îl face Ministerul Muncii prin AJPIS (Agenția județeană de plăți și inspecție socială).
El a mai spus că singurul centru unde avea atribuții de control este Centrul de Îngrijire si Asistență Sf. Gabriel cel Viteaz din Voluntari, unde ar fi dispus suspendarea plăților către centrul respectiv.
”Nu vorbim de orori, vorbim de nereguli. DGASPC urile nu au atribuții de control în centrele private. Cotrolul îl face ministerul muncii, prin AJPIS, nu prin DGASPC. Am văzut interevenția lui și pur și simplu cred că nu este bine informat. AJPIS-ul și ANEPIS-ul care sunt în subordinea dânsului. Ultimele controale au fost acum în iunie”, a declarat Hubert Thuma, într-o intervenție la Digi24.
Ministrul Muncii Marius Budăi a declarat, vineri, la Guvern, că nu intră în atribuțiile sale să închidă centrele sociale, ci că era responsabilitatea DGASPC Ilfov să verifice situația centrelor, în momentul alocării lunare a plăților. De asemenea, ministrul consideră că Consiliul Județean Ilfov ar fi trebuit să supervizeze activitatea de control a DGASPC Ilfov.
”Noi nu avem posibilitatea să închidem centrele, noi punem informațiile la dispoziția DGASPC. Nu fac o pasare a vinei. Vă spun cum e legislația. Cel care contractează un serviciu, orice serviciu, și îl plătește lunar, are obligația să îl verifice. (…) Dacă eu aș fi fost președintele CJ Ilfov, acea persoană nu ar mai fi fost la conducerea DGASPC Ilfov, anchetat într-un dosar penal”.
Context
Premierul Marcel Ciolacu a cerut, vineri, demiterea și demisii în lanț în cazul Azilului Groazei din Ilfov. Ciolacu i-a cerut ministrului Muncii să demită conducerea Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Ilfov.
El a mai cerut și demiterea conducerii de la Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități.
Primul-ministru i-a mai cerut ministrului justiției, Alina Gorghiu, ”să aibă discuție foarte clară cu conducerea DIICOT ca această anchetă să fie o prioritate”.
”Duminică solicit o întâlnire la Guvernul României cu ministrul de interne, ministrul muncii, ministrul justiției, ministrul sănătății și ministrul dezvoltării și toți președinții de autorități cu atribuții de control. Vreau cât mai urgent să redăm încrederea românilor în instituțiile statului”, a mai spus Marcel Ciolacu în debutul ședinței de guvern.
Atributii de control are usr, deci usr e de vina. Nu USL, nu guvernul USL, nu șparlamentul USL, nu preșședibtele USL, nu cei ce conduc tara de 33 de ani. Huooooo usr. Natie de iɗiòti, crapati sub domnia USL si tot pe ei ii votati
Nea Hubert asta parca a fost condamnat la 6 luni de inchisoare cu suspendare pentru coruptie.
Ce morgă și-a luat ăsta, frate!
Gata, ororile sunt doar nereguli.
Nimeni nu e niciodată de vină pentru nimic. Nu-i așa, dragi tovarăși?
Cred că cineva (nu spun cine) se uită la noi de pe lumea ailaltă și râde de-i sar capacele… Are și de ce…