G4Media.ro

Șeful Academiei Române, Ioan Aurel Pop, criticat de Institutul Elie Wiesel pentru…

Șeful Academiei Române, Ioan Aurel Pop, criticat de Institutul Elie Wiesel pentru ”ignorarea memoriei Holocaustului”

Institutul Național pentru Studierea Holocaustului ”Elie Wiesel” îl critică pe Ion Aurel Pop, președintele Academiei Române, pentru organizarea unui eveniment despre Jandarmerie în care rolul instituției în exterminarea evreilor și romilor a fost trecut sub tăcere.

”Ion Aurel Pop ignoră iarăși memoria victimelor Holocaustului. Academia a găzduit ieri, 1 aprilie 2021, o manifestare pentru aniversarea a 171 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române. În cuvântul din deschidere preşedintele Academiei a declarat, printre altele, că „Jandarmeria Română s-a acoperit de glorie şi pe câmpul de luptă[…] cu precădere în cele două războaie care ne-au marcat destinele în secolul XX”. Nici unul dintre vorbitorii care i-au urmat nu au menţionat rolul pe care instituţia Jandarmeriei l-a avut în exterminarea evreilor şi romilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. La răstălmăcirea istoriei Holocaustului au contribuit şi imaginile care erau proiectate”, arată Institutul Elie Wiesel într-o postare pe Facebook.

Mai mult, institutul arată că evenimentul a fost ilustrat cu portretele unor foști comandanți ai Jandarmeriei pe care îi numește ”criminali de război”.

”Organizatorii au considerat potrivit să ilustreze evenimentul, printre altele, şi cu portretele unor criminali de război: Constantin Z. Vasiliu şi Ioan Topor, comandanţi ai Jandarmeriei a căror responsabilitate pentru moartea evreilor din Basarabia, Bucovina de Nord şi Transnistria este de necontestat. Istoricul Ioan-Aurel Pop a declarat în cadrul aceluiaşi eveniment că Academia Română „asigură paza, protecţia şi ordinea în cultură”. Din păcate, se pare că sub protecţia președintelui Academiei nu se regăseşte ordinea spiritului critic în citirea istoriei”, arată Institutul Elie Wiesel în postarea citată. (Foto: Facebook.com/Ioan Aurel Pop)

Donează prin PayPal paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Abonează-te la newsletter