Home » Articole » Şefa diplomaţiei UE denunţă de la tribuna ONU „domnia forţei”

Şefa diplomaţiei UE denunţă de la tribuna ONU „domnia forţei”

Şefa diplomaţiei UE denunţă de la tribuna ONU „domnia forţei”
Sursa foto: European Council
Ascultă articolul

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi politica de securitate, Kaja Kallas, a denunţat marţi la ONU atacurile împotriva dreptului internaţional în lumea întreagă, respingând totodată încercările de a-l înlocui prin „domnia forţei”, în particular în Ucraina, relatează France Presse, preluată de Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

„Anul acesta marcăm 80 de ani de la crearea Naţiunilor Unite, care se află sub o presiune fără precedent”, a declarat Kaja Kallas în faţa Consiliului de Securitate al ONU.

„Vedem încălcări flagrante ale Cartei ONU. Vedem încercări de a înlocui statul de drept prin domnia forţei”, a adăugat ea, făcând apel la respectarea dreptului internaţional „indiferent dacă vorbim din Gaza, Sudan, RDC (Republica Democratică Congo), Myanmar, Haiti sau Ucraina”.

În acest context, şefa diplomaţiei europene a reiterat sprijinul „ferm” al UE pentru o „pace justă şi durabilă” în Ucraina, într-un moment în care preşedintele american Donald Trump şi-a accentuat presiunea asupra Kievului pentru a pune capăt războiului care a început prin invazia Rusiei în această ţară în februarie 2022.

„Europa a învăţat din propria istorie că cedarea în faţa cererilor agresorilor duce şi la mai multă violenţă”, a insistat Kaja Kallas, reiterând că războiul poate fi oprit „instantaneu dacă Rusia, singura parte responsabilă, îşi retrage trupele şi încetează să mai bombardeze Ucraina”.

Referitor la Gaza, ea a făcut apel la ridicarea „tuturor obstacolelor în calea unui ajutor pe scară largă”, în timp ce Israelul blochează din 2 martie intrarea ajutorului umanitar în enclava palestiniană.

„Este imperativ ca ajutorul să nu fie politizat sau condiţionat”, a afirmat Kaja Kallas.

Uniunea Europeană respinge de asemenea „cu fermitate orice tentativă de schimbare demografică sau teritorială în Gaza, dar şi în alte părţi ale lumii. Pretutindeni”, a insistat ea.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole