G4Media.ro

UPDATE: Acordul post-Brexit, aprobat de cele două comisii avizatoare din Parlamentul European.…

Sursa: Parlamentul European

UPDATE: Acordul post-Brexit, aprobat de cele două comisii avizatoare din Parlamentul European. Urmează votul decisiv din plen

UPDATE: Comisiile pentru afaceri externe (AFET) și comerț internațional (INTA) din Parlamentul European au votat joi în favoarea Acordului comercial și de cooperare post-Brexit dintre UE și Marea Britanie, care stabilește regulile cooperării post-Brexit între UE și Marea Britanie, potrivit unui comunicat. Au fost înregistrate 108 voturi pentru, unul împotrivă și patru abțineri. Acordul merge acum în plenul PE pentru votul final.

Cele două comisii au avut programată o ședință extraordinară, cu un singur punct pe ordinea de zi: un vot asupra Acordului comercial și de cooperare post-Brexit dintre UE și Marea Britanie.

Acordul, care definește cadrul pentru viitoarea cooperare a Uniunea Europeană cu Marea Britanie după Brexit, a fost aplicat provizoriu de la începutul acestui an. Este nevoie însă de acordul Parlamentului European pentru intrarea oficială în vigoare.

Votul din AFET și INTA este ultimul pas înainte ca Acordul să intre în plenul Parlamentului. Ședința extraordinară a fost programată pentru ora 14.00 (ora României).

Nu este stabilită încă o dată pentru votul final din plenul Parlamentului European asupra acordului comercial post-Brexit.

La începutul lunii martie, liderii grupurilor politice din PE au refuzat să stabilească o dată la care să fie dat votul asupra Acordului, în semn de protest față de decizia guvernului britanic de a extinde unilateral perioada de graţie pentru controale asupra importurilor alimentare în Irlanda de Nord, o decizie despre care Bruxellesul susţine că încalcă termenii acordului de divorţ.

Grupul popularilor europeni (PPE), cel mai numeros grup din PE, a afirmat, joi, înaintea ședinței extraordinare a celor două comisii avizatoare, că votul „urmează unei examinări intense” a tuturor aspectelor acordului.

„Deși regretăm că acest acord a fost aplicat provizoriu înainte ca Parlamentul să poată emite o decizie, acest lucru ne-a dat posibilitatea să observăm că acordul, oricât de imperfect ar fi, a amortizat un impact catastrofal al Brexitului asupra economiei”, a declarat europarlamentarul PPE Christophe Hansen.

Hansen a insistat că votul Parlamentului „marchează sfârșitul unui proces și deschiderea unui alt capitol” și că aplicarea acordului va trebui supravegheată de Parlamentul European și după ratificare.

„Vom continua să îl urmărim foarte atent și nu vom ezita să cerem Comisiei Europene să ia măsuri dacă vom vedea orice dovadă a faptului că dispozițiile acordurilor nu sunt respectate ”, a spus europarlamentarul PPE.

Sursa: Parlamentul European

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...