G4Media.ro

Se înăspresc condiţiile de şedere în Franţa pentru ca o persoană să…

Sursa foto: Pexels / Chris Molloy

Se înăspresc condiţiile de şedere în Franţa pentru ca o persoană să poată beneficia de ajutoare sociale/ Autoritățile vor să pună capăt fraudei cu banii din aceste fonduri

Ministrul conturilor publice, Gabriel Attal, a confirmat vineri că vor fi înăsprite condiţiile de şedere în Franţa pentru ca o persoană să poată beneficia de ajutoare sociale, măsuri preconizate a se aplica începând din 2024, transmite News.ro. Scopul este de a lupta împotriva fraudei cu astfel de fonduri, a cărei amploare este estimată la cel puţin 8 miliarde de euro pe an, relatează Le Figaro.

Într-un interviu acordat postului Europe 1, ministrul a anunţat, totodată, încetarea de la 1 iulie a plăţii ajutoarelor în conturi din afara Uniunii Europene.

El doreşte să impună un minim de nouă luni de şedere pe an în Franţa pentru persoanele care doresc să primească ajutoare sociale.

Deocamdată, condiţia de rezidenţă diferă de la un ajutor la altul. Pentru cele mai puţin restrictive, este suficientă prezenţa în Franţa timp de cel puţin şase luni pe an, pe acelaşi principiu cu rezidenţa fiscală. Printre acestea se numără alocaţiile familiale, pensia minimă pentru limită de vârstă, asigurarea pentru cei care rămân văduvi şi alocaţia suplimentară de invaliditate.

Ajutoarele pentru locuinţă (APL) se plătesc pentru o locuinţă din Franţa ocupată timp de cel puţin opt luni pe an, „cu excepţia obligaţiilor profesionale, a motivelor de sănătate sau a cazurilor de forţă majoră”, precizează legea.

Gabriel Attal ar dori, prin urmare, să alinieze condiţia de rezidenţă pentru aceste prestaţii sociale cu cea mai restrictivă, cea care se aplică în cazul venitului social minim (RSA), care necesită nouă luni de prezenţă anuală în ţară. Cu toate acestea, acest ajutor este totuşi plătit chiar dacă acest criteriu nu este îndeplinit, dar numai pentru lunile „complete” de prezenţă în Franţa.

La începutul lunii martie, ministrul menţionase deja acest plan de înăsprire a regulilor. Guvernul a susţinut atunci, în timpul când reforma pensiilor era în parlament, un amendament al senatorului republican Bruno Retailleau, care propunea acest prag de nouă luni pentru pensia minimă de vârstă. La vremea respectivă, Gabriel Attal a declarat că doreşte să dea acces la fişierul PNR – ce reuneşte date despre călătoriile cu avionul – fondurilor de securitate socială, pentru a le ajuta să controleze mai bine această condiţie de şedere.

Aceste anunţuri intervin la câteva zile după declaraţii controversate făcute de ministrul economiei, Bruno Le Maire, care a vorbit despre sume fraudate şi trimise „în Magreb sau în altă parte”.

Gabriel Attal a recunoscut că frauda cu asigurări sociale rămâne dificil de cuantificat, dar este „estimată la opt miliarde de euro pe an”, fără a putea preciza amploarea fraudelor legate de condiţia de rezidenţă.

Înăsprirea măsurilor ar urma să fie ratificată la începutul lunii mai, cu ocazia anunţării unui plan global de combatere a fraudei sociale şi fiscale promis de Emmanuel Macron în timpul discursului său de luni, 17 aprilie, ca o contrapondere la creşterea vârstei de pensionare.

sursa: News.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...