Home » Articole » Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă
Sursa foto: European Council
Ascultă articolul

Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce liderul de la Berlin a numit „imperialismul brutal” al Rusiei, relatează Reuters.

„Salut faptul că preşedintele francez a subliniat dimensiunea europeană a forţei franceze de descurajare”, a scris Scholz într-un articol publicat joi în The Economist.

- articolul continuă mai jos -

„Pe lângă mijloacele de descurajare nucleare, ne uităm la forţe convenţionale puternice, apărare antiaeriană şi antirachetă, precum şi la capacităţi cibernetice, spaţiale şi de lovitură de precizie în profunzime”, a adăugat el.

„Europenii pot şi vor trebui să contribuie mai mult la împărţirea transatlantică a sarcinilor (în cadrul NATO)”, a mai scris Scholz.

El a subliniat că Uniunea Europeană nu va avea propriile arme nucleare. „Nu există nicio intenţie de a pune sub semnul întrebării suveranitatea forţei nucleare franceze de disuasiune”, a spus cancelarul german.

Macron a declarat luna trecută că armele nucleare ale Franţei ar trebui să facă parte din dezbaterea europeană privind apărarea, transmite Agerpres.

Înainte de aceasta, Macron a cerut forţe europene de apărare mai puternice şi mai integrate, în timp ce şi-a prezentat viziunea pentru o Uniune Europeană mai asertivă pe scena globală, spunând că „Europa ar putea muri”.

La începutul acestei luni, forţele ruse au început exerciţii pentru a simula pregătirea pentru lansarea armelor nucleare tactice, în ceea ce a fost văzut ca un semnal de avertizare de către preşedintele Vladimir Putin pentru a descuraja Occidentul să se implice mai puternic în războiul din Ucraina.

La acel moment, Moscova a legat exerciţiile de ceea ce numeşte „declaraţii militante” ale oficialilor occidentali, printre care şi Macron.

Scholz a adăugat în articolul său că, pentru a menţine sprijinul public larg pentru Ucraina în Europa, este important să fie „limpede” că NATO nu urmăreşte confruntarea cu Rusia.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole