Home » Articole » Scholz: Germania susţine aderarea Bulgariei și României la Schengen / Cancelarul german s-a întâlnit la Berlin cu premierul Denkov

Scholz: Germania susţine aderarea Bulgariei și României la Schengen / Cancelarul german s-a întâlnit la Berlin cu premierul Denkov

Scholz: Germania susţine aderarea Bulgariei și României la Schengen / Cancelarul german s-a întâlnit la Berlin cu premierul Denkov
Sursa Foto: Facebook/ Olaf Scholz
Ascultă articolul

Prim-ministrul Bulgariei Nikolai Denkov a efectuat o vizită la Berlin, unde a avut o întâlnire cu cancelarul federal al Germaniei Olaf Scholz, miercuri seara. La o conferinţă de presă comună cu Denkov, Scholz a afirmat că susţine explicit ca Bulgaria şi România să devină membre depline ale Schengen. Germania va continua să pledeze în acest sens pe lângă partenerii UE, a subliniat cancelarul german, transmite BTA, citată de Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Cei doi lideri s-au întâlnit mai devreme pentru a discuta despre chestiuni legate de Schengen, Balcanii de vest şi războiul din Ucraina.

Scholz a declarat că relaţiile dintre Germania şi Bulgaria sunt excelente şi diverse şi astăzi cele două ţări vor să-şi aprofundeze cooperarea. Relaţiile economice germano-bulgare sunt într-adevăr de foarte mare succes şi în 2022 s-a realizat un volum record de schimburi comerciale în valoare de 12 miliarde de euro, a notat el. Produsele bulgare, şi în special cele pentru industria auto, sunt necesare cu particularitate în Germania, a adăugat cancelarul german.

Potrivit lui Scholz, Bulgaria este un partener de încredere atât în UE cât şi în NATO, şi acest lucru s-a văzut evident în reacţiile sale împotriva agresiunii ruse din Ucraina. El a mulţumit Bulgariei pentru că a luat în mod ferm şi clar partea Ucrainei.

Denkov a notat că el şi Scholz au convenit că protejarea frontierelor externe ale UE trebuie să fie o prioritate şi că ţările care se află sub cea mai mare presiune a migranţilor, cum este Bulgaria, trebuie ajutate. Premierul bulgar a spus că toate ţările din Balcanii de vest trebuie integrate ca state europene depline.

Denkov şi Scholz se vor întâlni din nou zilele următoare în cadrul reuniunii Comunităţii Politice Europene şi al reuniunii informale a şefilor de stat şi de guvern.

 

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole