G4Media.ro

Schimbare de discurs la Ministerul Justiției / Birchall: ”România este o țară…

Schimbare de discurs la Ministerul Justiției / Birchall: ”România este o țară profund atașată valorilor europene și statului de drept” / ”Recuperarea fiecărui leu furat statului român trebuie să fie o prioritate”

Ministrul Justiției, Ana Birchall, le-a spus marți membrilor delegației UE venită la București în contextul MCV că ”România este o țară profund atașată valorilor europene și statului de drept”, subliniind că autoritățile române vor continua dialogul instituțional și transparent cu reprezentanții Comisiei pe marginea recomandărilor din cadrul MCV.

”România este o țară profund atașată valorilor europene și statului de drept, preocupată de respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor săi și ale cetățenilor europeni. Apreciem deschiderea colegilor de la Bruxelles pentru un dialog constructiv în scopul identificării celor mai bune soluții. Autoritățile române vor continua acest dialog instituțional și transparent cu reprezentanții Comisiei, în vederea ridicării Mecanismului de Cooperare și Verificare”, a declarat Ana Birchall, potrivit unui comunicat transmis de minister.

Luni, Birchall a declarat, în cadrul unei conferinţe privind eficientizarea sistemului naţional de recuperare a creanţelor provenite din infracţiuni, că „recuperarea fiecărui leu furat statului român trebuie să fie o prioritate”.

„Recuperarea prejudiciilor şi a produsului infracţiunii reprezintă o prioritate pentru agenda publică, costul criminalităţii fiind resimţit de cetăţeni şi reflectat inclusiv în modul în care este perceput sistemul judiciar, în ansamblu său. De aceea, recuperarea fiecărui leu furat statului român trebuie să fie o prioritate”, a declarat ministrul Ana Birchall în timpul lucrărilor.

Ministrul a punctat transpunerea instrumentelor de cooperare internaţională în materie în ceea ce priveşte măsurile asigurătorii şi confiscarea specială sau extinsă, „fie că vorbim de convenţiile ONU privind corupţia sau criminalitatea transfrontalieră, fie de cele ale Consiliului Europei, ori de regulamentele şi directivele europene”.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

28 comentarii

  1. Vezi că tremură scaunul grav de tot domniță cu asemenea discurs. Vorbești cumva de banii care tre să îi dea pesedistii condamnați pt corupție? Ghiță, varanul,micula, câți dreaq mai sunt? Poate te zboară veorica cu codrin. Parcă aveai interzis să mai ieși public.

  2. „România este o țară profund atașată valorilor europene și statului de drept, preocupată de respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor săi și ale cetățenilor europeni” – Chiar asa? Atunci de ce nu desfiintezi Sectia speciala? De ce Laura Codruta Kovesi nu poate deveni procuror european? De ce Netejoru mai este in functie? De ce Savonea halucineaza in numele CSM? De ce PSD in continuare lupta cu statul paralel?
    Vorbe pot toti sa debiteze, actiune nu exista!

    • Draga tovarase, daca vorbesti de stat de drept baga un ochi aici, poate inveti ceva.
      PS: nu e vorba de „statul de drept” sorosist mocoveist distrugator:
      Nu iti mai dau nici un link dar vreau sa iti spun ca prostia e mult mai costisitoare ca si hotia – citata din Ion Tiriac. Zice bine nenea saul bruckner cand ne facea stupid people. As stupid as it gets. Inclusiv mergand cu tavarasa Birshall.

    • Postac mondial, casca ochii pe hartia aia, ai scris numai aiureli, ooofff!

    • Postac mondial, vii cu linkuri infestate de latrina 3, lasa-ne si lasa-ma!

    • Pentru Mondialul: nu sunt tovaras cu tine; iar cu citatul din Tiriac sunt perfect de acord, dar din pacate chiar prostii sunt cei mai fuduli si mai categorici in exprimare: „statul de drept” sorosist mocoveist (???) distrugator este chiar inventia infractorilor de la PSD, in frunte cu „ilustra” gospodina Dancila. Cat despre saul bruckner, aici chiar ai nimerit-o: criptocomunistii (ca tine) chiar au un cult al antemergatorilor. Criminalii totdeauna au fost un exemplu pentru neo-cripto-idioto-comunisti (uita-te in oglinda daca vrei sa vezi unul)

    • Mai ramane de explicat genuflexiunea logica:
      Mondialul zice: ” prostia e mult mai costisitoare ca si hotia ”
      Bai, prostia, fie ea mondiala sau comunala, e mult mai costisitoare decat… nu poate sa fie „ca si” …

  3. se indoieste cineva de ce spune partidul?

  4. cat grebleaza grindeanu si nevasta din salarii de la stat ?

  5. De apreciat curajul. In clanul Mafiei PSD sa vorbesti de valori Europene e ceva.

  6. Da, sigur! „Zicem ca ei si facem ca noi” pana ma trece timpul si avem din nou alegeri. Poate ca votul din 26 mai i-a oprit in loc, dar nu au dat nicun pas inapoi, nu au reparat nimic din ce au stricat.

  7. Care sistem judiciar? Ala in care CCR a PSD scoate hotii din puscarii sau ii ajuta sa scape de condamnari? Sistemul in care Inspectia Judiciara si Gestapo-ul de la Sectia Speciala persecuta procurorii?

    Uite o idee a carui moment a venit: Scoateti PSDistii din stat! Toti!

    • E bine ca reamintesti de ccr. Sa vedem ce fac maine sobolanii psd-alde in ccr, ca pe 3 iulie vine la rand sa se pronunte asupra sesizarii depuse de ciordache, in legatura cu declararea completelor de 3 judecatori de la ICCj, ca fiind neconstitutionale, mare sansa pentru draknea si valcov, dac-o mai fi prin tara. Maine si poimaine sunt doua actiuni-turnesol pentru ccr, completele si sesizarile pe codurile penal si de procedura penala, pe 4 iulie. Discursul de acum al ministrului Birchall ar putea fi un semnal pentru ccr, sa se abtina de la nemernicii. Vom vedea. La fel de bine poate sa fie si un discurs nou, si-atat, insa lipsa totala de actiune.
      Cat despre ridicarea MCV, vise, nici nu mai stiu exact cate puncte de indeplinit sunt acum, in noiembrie 2018 ajunsesem la 20, cred. Pana una, alta, doar discursul s-a schimbat, in rest nimic.

  8. Felicitari . Dna. Ministru nu trebuie sa se lase intimidata de catre infractorii Romaniei , care au fost judecati si care nu au restituit banii furati. Poate are in vedere si grabirea a numeroase procese sau punerea altora pe rolul instantelor adosarelor in care s-au „obtinut bani ilegal din bugetul Tarii

    • Felicitari pentru ce? Pentru vorbe goale? Nici macar nu da o ordonanta sa opreasca recursul compensatoriu.

      Birchall nu va face absolut nimic, inafara de a-si incasa salariul.

  9. intre timp toata „floarea” tiliormanului ocupa fonctii dupa functii si baga mana lor lunga si mare.
    tiliormanizarea continua…

  10. Romania, da, este profund atasata valorilor europene si statului de drept. Psdos insa, alterat de rutina, otravit de neobolsevism, profund toxic, neimblanzit si neconvertit la civilizatie, este prin definitie un dezastru naturala. Cosmarul Romaniei. Cosmarul statului de drept!

  11. Manevra clasica folosita de ciorditorul prins cu mana-n buzunarul victimei: ”Cine eu? Sa moara Ciupilan daca am furat ceva! Asta, victima m-a indemnat la pacat. Vazand-o asa, atasata de valorile europene si de Statul de Drept, nu m-am putut abtine si i-am bagat nitel mana la buzunar, dar n-am gasit niciun portofel, pesemne i-i fi fost deja furat de Mustaciosu’ ala pe care toata lumea il injura de zor…”

  12. Suntem de tot rasul …norocul nostru ca nu ne mai baga nimeni in seama

  13. Daca vine cineva si spune ca crede macar o firmitura din ce zice scursura asta, atunci sa mearga sa-si verifice IQ-ul si sa vada daca nu cumva ii da cu minus.

  14. bey, invidiosilor… pe Wall Street, la firma de avocatura mondiala, a lasat cariera de meleoane de parai, scolita la harward sau yale nu mai stiu pe undeva prin UK sau US si a venti sa scoata tara din rahat ( si pe dragnea din parnaie), cot la cot cu hotzomanii astia penali din PSD. lupta grea se da din interiorul sistemului, ce stiti voi capuse sorosiste 🙂 sigur, e usor la Vama Veche sa combati, ia sa va vad in CEX…sau SEX, cum i-o zice… felicitari duamna, cum zicea mai sus antepremergatorul meu ilustru Stefan (cel mare)

  15. dar pedepsirea celor care au incalcat legea 9 de AMBELE parti) pe 10 august nu e !?
    respectarea rapoartelor MCV si ale comisie nu sunt (implicit desfintarea SS)?!
    a scapa de slugi din institutiile juridice (vezi livia de la csm si candidata iccj etc)?! etc

  16. Daca duamna tinea discursul asta cat a fost interimar, iar livache inca zburda liber la brat cu irina, era o dovada de mare curaj. Acum e prea tarziu! Ma tem sa nu fie un „matrapazlac cu paiete” , un scandal intre pisici care trebuie sa distraga atentia de la ceva, ca asta e specialitatea partidului :-)))

  17. e atat de atasata ca tot ce face este scaparea infractorilor.
    justitia trebuie redusa la cateva posturi. care sa consemneze hotarirle partidului, ale infractorilor sai.

  18. Ce așteptări putem avea de la o d-nă (acum MINISTRU) care a observat (în discuțiile privind MCV) PRESTANȚA reprezentanților UE, vrând de fapt sa zică PRESTAȚIA ? O demnă tovarășă a Vioricăi Dancilă !? Urmăriți interviul și vă veți convinge !

  19. Sunt TARE curios sa vad CE SE VA RECUPERA sub conducerea Doamnei la Min Justitiei ?
    Ca pana acum „s-au facut ca plou” cei dinainte !!! Ca doar nu erau sa-i lase fara „paralele furate” pe pungasii prinsi ! Vezi si cazul lui Voiculescu-Felix motanu’ si cum se zbate pungasul sa-si scape gologanii ! Si cati ca el …..