G4Media.ro

Scenariul ”cel mai probabil”: Eșecul negocierilor comerciale post-Brexit/ Boris Johnson: Mă tem…

sursa foro: Facebook/ Boris Johnson

Scenariul ”cel mai probabil”: Eșecul negocierilor comerciale post-Brexit/ Boris Johnson: Mă tem că poziţiile noastre sunt încă foarte îndepărtate în probleme cheie, dar speranţa nu moare

Un eşec al negocierilor comerciale post-Brexit cu Uniunea Europeană rămâne scenariul „cel mai probabil”, a avertizat duminică premierul britanic Boris Johnson, la scurt timp după ce UE şi Londra şi-au anunţat decizia de a continua aceste negocieri, relatează AFP, dpa şi Reuters.

„După cum stau lucrurile, mă tem că poziţiile noastre sunt încă foarte îndepărtate în probleme cheie, dar speranţa nu moare”, a declarat Johnson pentru Sky News, după ce a vorbit la telefon cu preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen. „Vom continua să încercăm din toată inima şi vom fi cât mai creativi posibil”, a spus premierul britanic.

„Vom continua să discutăm. Regatul Unit nu va renunţa cu siguranţă la negocieri… Cel mai probabil acum este că va trebui să ne pregătim pentru (un Brexit) în condiţiile Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC)”, a adăugat el.

În cazul unui „no deal” (lipsa unui acord asupra viitoarelor relaţii comerciale”), schimburile dintre Marea Britanie şi UE se vor desfăşura după regulile OMC, ce presupun tarife vamale sau cote, cu riscul de a genera un nou şoc pentru economiile deja fragilizate de coronavirus, notează AFP.

„Cel mai bun lucru pentru toată lumea este să continuăm eforturile depuse în ultimii patru ani şi jumătate, volumul colosal de pregătiri din porturile noastre, de peste tot în Regatul Unit, să ne pregătim pentru comerţ în condiţiile OMC. Există o claritate şi o simplitate în această abordare care are avantajele ei. Nu este ceea ce am dorit, dar dacă ajungem acolo, Marea Britanie este mai mult decât pregătită”, a mai afirmat Boris Johnson.

sursa: Agerpres.ro, sursa foro: Facebook/ Boris Johnson

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

18 comentarii

  1. Cateva bombe atomice si s-a dus drq. toata Marea Britanie.

  2. „dar dacă ajungem acolo, Marea Britanie este mai mult decât pregătită”, a mai afirmat Boris Johnson.” . Pe bune, Boris? Asa ti-a zis putinica sa declari?

  3. Cea mai mare prostie am facut cand au luat acesti britanici in UE, tot timpul au sabotat uniunea, tot timpul ei au fost mai speciali, au profitat foarte mult de pe urma acordurilor si cand a venit timpul sa imparta beneficiile cu noi, au zis ca gata, nu mai vor, va mai amintiti cum astepta Farage romanii pe aeroport? „3 milioane de romani sunt pregatiti in aeroporturi, vin sa va fure locurile de munca”.

    Sa plece odata si sa nu mai auzim de ei! Plecarea e cam proasta, pentru Boris, pentru ca el credea ca fratele lui blond (da, sunt rasist ca Coltescu, am treaba cu blonzii naturali) a fost ejaculat de la Casa Alba, de aia nu mai are atata tupeu, dar a fost un vot si la 3 ani dupa Brexit, britanicii i-au acordat acestui maimutoi puterea sa negocieze asa ca sa nu mai aud de ei.

    Out.

  4. Se mai face inca un Referendum(Public): Cine voteaza pt. Brexit nu mai are ce cauta in Europa. 🙂 Seems So F*cking Fair. Ca sa intealeaga si ultimul neandertal Ideea.

  5. 🙂 UE se roagă în genunchi de UK pentru a salva „ghetoul comunitar” corect politic. Pentru Boris lucrurile sunt clare si asteapta ca UE sa cedeze. Daca UE nu va ceda si nu va respecta suveranitatea UK, atunci bye, bye! „Se lasa ceata peste Canal, Europa ramana iarasi izolata”.

  6. Hai, gata, afara cu englejii.

  7. UK se roagă în genunchi de UE pentru a salva „ghetoul englez” nationalist. Pentru UE lucrurile sunt clare si asteapta ca Boris sa cedeze. Daca Boris nu va ceda si nu va respecta cerintele UE, atunci bye, bye! „Se lasa ceata peste Canal, UK ramana izolata si cu economia distrusa”.

    • Lacheii bruxelezi din romania nu inteleg ca UK este o economie G7 :)) Din CCCP s-a iesit gratis, din EUCCP nu se iese nici daca esti de acord sa platesti parandaratul!

  8. Britanicii se fac din nou marinari, ca englezii la inceput, dar nu mai au un imperiu de constituit , vor pescui pe oceanul planetar, vor manca in sfarsit peste dupa pofta inimii.
    Vor face curse nebunesti peste tot transportand marfuri la concurenta cu toate celelalte flote comerciale ale lumii, dar nu vor mai fi ”carausul marilor”.
    Vor ramane o perioada in NATO si vor fi foarte atenti la cheltuieli. Vor regreta amarnic concesiile diplomatice facute cu privire la zona numita nefericit ,,Balkani” , mereu au spus ca nu trebuie faramitat teritoriul unui imperiu, al unui regat, deoarece e mai greu sa faci comert si sa platesti taxe vamale, plus exemplul negativ.
    Vor redescoperi placerea intrigilor internationale, marfa chinezeasca de contrabanda, alte marfuri de contrabanda, oho, cate si in cate locuri, hoteluri maritime de lux, guvernante englezoaice in peste tot, limba engleza va prospera, cultura se va impune paradoxal ca fiind cu adevarat extcentrica, vor revigora moda victoriana in camine, o industrie unicat in lume.
    Vor avea tratate bilaterale punctuale cu diverse state, vor rezista ce vor rezista marilor
    propuneri ale marilor economii mondiale, vor fi liberi si muncitori.
    In sfarsit, se va implini visul de aur al natiunii : pe fiecare strada va fi o bacanie.

    • Ar fi bine dacă ar fi așa. Din păcate nu mai suntem în secolul 19. Economia UK deși a doua că mărime in UE e marcată de deficite cronice (comercial, bugetar și de cont curent) , lira sterlină e o umbră a ceea ce a fost. Lipsa competitivității și cheltuielile militare exagerate au dus la o datorie împovărătoare. Visul anglo-saxonilor de a crea o piață comuna separată (USA, UK, Canada, Australia, Noua Zeelanda) care să concureze UE și să facă legea la nivel planetar e o cauză pierdută. USA are aceleași probleme cu deficitele cronice și nici măcar tipărirea de bani fără noimă nu o poate scăpa de datoria gigantică. Are aceleași probleme de lipsă de competitivitate iar Canada a semnat un acord de liber schimb cu UE. Australia și Noua Zeelandă au economii mici și colac peste pupăză sunt in concurență. Așa că tonul plin de emfază a lui Boris nu prevestește nimic bun pentru britanici.

    • @Liviu,
      N-ai prea priceput ironia din articolul lui Duf.