G4Media.ro

Scade încrederea germanilor în perspectivele economice ale țării / Industria continuă să…

Sursa foto: Pexels / Ingo Joseph

Scade încrederea germanilor în perspectivele economice ale țării / Industria continuă să fie afectată de deficitul de mărfuri

Încrederea germanilor în perspectivele economice ale începutului anului viitor s-au înrăutăţit, potrivit unui sondaj de opinie publicat marţi, în condiţiile în care pandemia de Covid-19 şi extinderea variantei Omicron împing cea mai mare economie a Europei în pragul recesiunii, în această iarnă, transmite Reuters.

Potrivit institudului de cercetări economice GfK din Nuremberg, indicele încrederii în economie a consumatorilor, bazat pe intervievarea a 2.000 de persoane, a scăzut la -6,8 puncte pentru luna ianuarie, faţă de -1,8 puncte cu o lună în urmă.

Nivelul indicelui aferent lunii ianuarie este cel  mai scăzut după cel consemnat în iunie. Reuters se aştepta la un indice de -2,5 puncte.

Institutul DIW din Berlin se aşteaptă ca economia germană să se contracte în ultimul trimestru al acestui an.

Perspectivele economice pentru primul trimestru al anului 2022 sunt pesimiste, industria continuând să fie afectată de deficitul de mărfuri, în timp ce consumul ar putea fi afectat de restricţiile legate de Covid-19, potrivit DIW.

Institutul economic Ifo a estimat în această lună că economia germană s-ar putea contracta cu 0,5% în actualul trimestru şi să stagneze în următorul. Această evoluţie ar putea apropia Germania de recesiunea tehnică, definită prin două contracţii trimestriale consecutive.

Germania a interzis la începutul acestei luni persoanelor nevaccinate să intre în magazinele neesenţiale, pentru a limita răspândirea Covid-19, iar regula a afectat puternic vânzările de Crăciun.

Economia germană ar urma să îşi revină cu o creştere de 2,6% în acest an, sub aşteptările iniţiale, după o scădere de 4,6% provocată de pandemie în 2020. Asta înseamnă că nu îşi va reveni la nivelul anterior crizei înainte de anul viitor.

Pentru 2020, guvernul anticipează o creştere a PIB de 4,1%.

Sursa foto: Pexels / Ingo Joseph

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...