G4Media.ro

Șase copii din Călărași, intoxicați după ce au înghițit medicamente / Trei…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Șase copii din Călărași, intoxicați după ce au înghițit medicamente / Trei sunt în stare gravă și sunt duși la spital cu elicoptere SMURD

Update: Cei şase copii din localitatea Dragalina, judeţul Călăraşi, care s-au intoxicat cu medicamente şi au fost transportaţi la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti sunt stabili, a declarat marţi pentru Agerpres purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Raluca Alexandru.

„Sunt conştienţi. Nu pun probleme deosebite”, a spus medicul.

Conform aceleiaşi surse, pacienţii sunt cinci fete cu vârste între cinci ani şi 16 ani şi un băiat de 13 ani. Toţi au rămas internaţi în secţia de toxicologie.

„S-a început tratamentul cu antidotul pentru intoxicaţia medicamentoasă. Sunt stabili, echilibraţi, conştienţi, simptomele sunt în remisie”, a precizat Raluca Alexandru.

Copiii ar fi luat o doză „mai mare” de izoniazida, un antibiotic folosit în tratamentul tuberculozei. Ei luau medicamentul „în scop profilactic”.

Știrea inițială: Șase copii din județul Călărași s-au intoxicat, marți, după ce au înghițit o substanță medicamentoasă. Trei dintre ei sunt în stare gravă și sunt duși la spitale, cu elicoptere SMURD, anunțat Departamentul pentru Situații de Urgență.

Mai multe echipaje ale Serviciului de Ambulanță Călărași, echipaje SMURD și o Autospecială de Transport Personal și Victime Multiple intervin în localitatea Dragalina din județul Călărași, pentru acordarea îngrijirilor medicale în cazul a șase copii care au ingerat o substanță medicamentoasă, a precizat sursa citată.

După ce la fața locului au ajuns ambulanțele, a fost luată decizia intervenției a trei elicoptere de la punctele de operare aeromedicală din Bucuresti, Galati si Constanta.

„Trei copii aflati intr-o stare mai grava vor fi transferati la spital pe cale aeriana, iar ceilati 3 copii pe cale terestra, cu o Autospeciala de Transport Personal si Victime Multiple. Interventia este in dinamica”, mai precizează DSU.

Copiii sunt transportați la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București.

Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Călăraşi a anunţat că şase copii din localitatea Dragalina au început să se simtă rău după ce au înghiţit medicamente.

Potrivit IPJ Călăraşi, toţi cei şase copii sunt fraţi. Familia respectivă are opt copii, dar doi dintre aceştia nu ar fi înghiţit medicamentele.

Poliţia face cercetări pentru a stabili cum s-a produs acest eveniment.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Parinti tipici votanti hAur