Să dăm înapoi capitalismului ideologia pe care i-am furat-o (Op-ed)

Trăim o perioadă în care crește inflația de analize care susțin două lucruri pentru care, la o examinare atentă, nu poți găsi dovezi în realitate: (i) că în societatea noastră în ultimele decenii ceea ce i-a condus pe decidenți a fost ideea că toate problemele pot fi rezolvate de piețe, ceea ce a vulnerabilizat societatea. Această vulnerabilizare ar fi apărut pentru că (ii) politicile economice s-au bazat pe ideologia pieței, nu pe pragmatism. Este aproape evident că astfel de afirmații au în spate o înțelegere a noțiunii de ideologie așa cum a fost ea pervertită în timp și ipoteza nerealistă, dar foarte larg acceptată, că toate ideologiile afectează negativ rațiunea și că pragmatismul este rațiunea aplicată caz cu caz, și de aceea foarte eficientă.

O analiză atentă, bazată pe esența conceptelor de ideologie și pragmatism ne duc la concluzia că în realitate lucrurile stau exact invers: (i) ideea care a prevalat în ultimul secol, cu intensificări și scăderi nu numai în timp, ci și regional, este aceea că nimic nu merge bine fără intervenția guvernelor în economie. După criza din 2008, această idee a intrat în mult mai multe capete de oameni decât înainte de criză, iar pandemia curentă a făcut ca rata de răspândire a ideii intervenției statului, mai ales pentru înfăptuirea unei justiții sociale (distributive), să se extindă și mai mult; (ii) pragmatismul a fost cel care a predominat covârșitor, nu ideologia liberală. Mai mult, ipoteza că ideologia liberală este mai proastă decât pragmatismul, pentru că slăbește rațiunea, este pur și simplu greșită, așa cum voi arăta imediat.

Afirmația că politicile s-au bazat pe ideologia liberală, nu pe pragmatism, este nu numai factual incorectă, ci și confuză. Liberalismul a fost înțeles de clasici ca „sistem de principii” (Benjamin Constant, citat de Hayek). La polul opus, în domeniul social, pragmatismul însemnă a renunța deliberat la utilizarea de principii coerente între ele în luarea deciziilor și a acționa în funcție de necesitățile momentului, fără ghidarea care vine de la principii. Eu am adus argumente foarte solide într-un articol recent pentru a demonstra că, în ultimii 30 de ani, politica fiscală din România a fost condusă fără a respecta principii, adică a fost condusă „pragmatic”, în funcție de necesitățile momentului, necesități care erau generate exact de aplicarea pragmatismului în politica fiscală (vezi articolul „Politicile macroieconomice, pandemia și disprețul față de principii”, pe opiniibnr.ro). Toate insatisfacțiile legate astăzi de salarii, de pensii, de nivelul veniturilor bugetare, de investițiile publice etc. sunt rezultatul unei politici care a fost condusă prin eliminarea principiilor din procesul decizional, adică pragmatic.

Înțelese inițial ca set de principii, ideologiile au devenit „în general la fel de nepopulare cum le-a fost  dictatorilor aspiranți ca Napoleon I și Karl Marx, cei doi oameni care au dat cuvântului sensul său derogatoriu modern. Dacă nu greșesc, acest dispreț la modă pentru ‘ideologie’ sau pentru toate principiile generale sau ‘isme’ este o atitudine a socialiștilor deziluzionați care, pentru că au fost forțați de contradicțiile inerente ale propriei lor ideologii să se debaraseze de ea, au concluzionat că toate ideologiile trebuie să fie eronate și că pentru a fi rațional cineva ar trebuie să lucreze fără vreuna. Dar a fi ghidat numai, așa cum își imaginează ei că e posibil, de scopuri particulare explicite (a se citi pragmatism–nota mea) pe care cineva le acceptă în mod conștient și a respinge toate valorile generale ale căror beneficii pentru rezultate particulare dezirabile nu pot fi demonstrate (sau a fi ghidat numai de ceea ce Max Weber numește ‘raționalitate cu scop’) este o imposibilitate. Deși, să admitem (admittedly), o ideologie este ceva ce nu poate fi ‘dovedit’ (sau demonstrat a fi adevărat), ea poate foarte bine să fie ceva a cărei largă acceptare este condiția indispensabilă pentru cele mai multe lucruri particulare pentru care ne străduim.” (Hayek, Vol. 1, pp. 57-58; sublinierea imi aparține).

Cu alte cuvinte, ceea ce spune Hayek este că ideologiile constituite ca set de principii sunt indispensabile omului. Nu numai că nu e o contradicție între rațiune și o ideologie ce reflectă un sistem de principii, dar rațiunea utilizată pentru a atinge scopuri particulare are nevoie de setul de principii ce alcătuiește ideologia pentru a se ghida. Fără acest ghidaj venit de la valorile fundamentale, măsurile pragmatice pot încălca valori larg acceptate.

Ce înseamnă, în concluzie, ideea promovată de diverși economiști sau decidenți că de acum încolo trebuie să ne bazăm mai mult pe pragmatism? Înseamnă în primul rând sufocarea liberalismului. Procesul a început după 2008 prin cvasi evaporarea dezbaterilor despre virtuțile lui.

În al doilea rând înseamnă că se va continua cu pragmatismul, încă și mai mult și mai agresiv decât până acum. Majoritățile din parlamente vor avea această abordare și vor susține acest proces. Ne vom muta tot mai mult către o democrație cu o componentă tot mai firavă de liberalism.

Dar dacă pragmatismul a fost cel care a condus la o serie de nemulțumiri profunde, cum ar putea el să le elimine? Desigur, nu le va elimina, ci doar le va accentua. Sărăcia nu se va reduce, ci va crește.  Extremismul nu se va reduce, ci va înflori. Raționalismul pragmatic ce a ghidat acțiunile începând cu mai mult de un secol în urmă a contribuit la adâncirea inegalităților pentru a căror reducere sau chiar eradicare foarte mulți vor să apeleze la pregmatism.

Promovarea pragmatismului nu duce spre ținte dorite. Drumul pe care îl determină pragmatismul este incontrolabil și, cel mai adesea, ne slăbește, nu ne întărește puterea de a ne influența soarta. Pragmatismul este o cauză de fond a ceea ce se întâmplă acum în lume și nu ne place. Cei care vor să rezolve cu pragmatism problemele generate de acesta înseamnă că au înțeles greșit proverbul românesc „cui pe cui se scoate”.

Capitalismul are din naștere nevoie de sistemul de principii care se numește „ideologia liberală”. Pragmatismul este străin în natură capitalismului. Democrația combinată cu liberalismul pot produce rezutate excepțional de bune. Lucrurile se strică atunci când democrația se combină cu pragmatismul.

Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: George Călin

Lucian Croitoru este consilier pe probleme de politică monetară al guvernatorului BNR