Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Etapa preliminară a procesului de selecție a Directorului General al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) a avut loc, joi, la Viena. Statele membre în Consiliul Guvernatorilor și-au exprimat opțiunile preliminare cu privire la cei patru candidați înscriși pentru acest post, între care și ambasadorul român Cornel Feruță, Directorul General în exercițiu al AIEA, transmite MAE într-un comunicat de presă.
Rezultatele acestei etape sunt: ambasadorul Cornel Feruță (14 voturi), Rafael Grossi (15 voturi), Lassina Zerbo (4 voturi) și Marta Ziakova (0 voturi) și 2 abțineri. După acest tur preliminar în care Feruță a obținut al doilea număr de voturi, AIEA va organiza noi etape ale procesului electoral.
Consiliul Guvernatorilor va continua demersurile în vederea alegerii noului Director General al AIEA. România va promova în continuare activ candidatura ambasadorului Cornel Feruță.
Potrivit regulilor de procedură, etapa preliminară (straw poll) are drept scop consultarea informală a statelor membre în Consiliul Guvernatorilor, cu rolul de a facilita degajarea consensului.
Potrivit acelorași reguli de procedură, în faza actuală, Președintele Consiliului Guvernatorilor va derula consultări cu statele membre în Consiliul Guvernatorilor în vederea continuării procesului.
Consiliul Guvernatorilor AIEA este, alături de Conferința Generală, unul din cele două organisme care asigură elaborarea politicilor Agenției. Consiliul cuprinde 35 de state, alese pentru mandate de 2 ani pe criterii geografice.
foto: Cornel Feruță, Directorul General în exercițiu al AIEA