Home » Analize » Rușii nu mai au voie să viziteze castelul Vincennes

Rușii nu mai au voie să viziteze castelul Vincennes

Rușii nu mai au voie să viziteze castelul Vincennes
wikimedia
Ascultă articolul

Cetățenii ruși nu mai pot vizita castelul de la Vincennes (Val-de-Marne), care adăpostește și arhivele ministerului francez al armatei, în urma unei directive interne emise după invazia din Ucraina, transmite agenția AFP, citată de Le Figaro.

Castelul Vincennes, situat la sud-est de Paris, conține unul dintre centrele Serviciului istoric al apărării franceze (SHD), ale cărui biblioteci și arhive sunt accesibile publicului în anumite condiții.

- articolul continuă mai jos -

În data de 30 iulie, accesul a două rusoaice nu a fost permis. „Un gardian de la detectorul de metale mi-a cerut să-mi vadă pașaportul”, a declarat pentru una dintre cele două femei, în vârstă de 31 de ani. Paznicul i-a refuzat apoi accesul.

Confuză, rusoaica a încercat să intre din nou, vorbind cu un alt paznic. Dar și acesta a refuzat să o lase să intre. Interogându-i în legătură cu refuzul lor, gardienii au răspuns în cele din urmă: „Pentru că sunteți ruși”, a declarat ea pentru AFP. „Am fost supărată”, a spus tânăra, jurnalistă de profesie, care a fugit din Rusia „din cauza războiului” și a ajuns în Franța „acum cinci luni”.

Interpelat de AFP, Ministerul Armatei a explicat că, „în urma invaziei Ucrainei”, a „restricționat accesul cetățenilor ruși la instalațiile militare ale ministerului”. Cu toate acestea, a subliniat că pot fi făcute „cereri legate de funcțiile jurnalistice”.

Comentarii
  • bravo. as propune chiar ca pasapoartele rusesti sa nu mai fie recunoscute. sa stea la ei in tara. e o problema insa cu sutele de mii de moldoveni – multi dintre ei prorusi – care au pasapoarte romanesti. cu astia ce facem? unii nici nu stiu limba romana, cum e sotia lui crasoletchi ala, seful regimului separatist de la tiraspol.

    • Stai liniștit că un mexican arată pe YouTube cum se poate lua legal cetățenia românească cu 25.000 USD. Sunt firme de avocați români care falsifică documente cum că ai avut un bunic român și conform legii obții cetățenia!

  • Rușii ar trebui interziși în lumea civilizată. Iar cei cu pașapoarte false închiși.

  • > în urma unei directive interne emise după invazia din Ucraina

    Elegant, discret, civilizat.

  • Acum toti rusii care calatoresc sau traiesc in Europa sunt impotriva lui Putin. Serios? In primul rand nu ar trebui sa mai intre picior de rus in Europa pentru nici un interes. Dupa aceea ar trebui ca toate rezidentele sa fie verificate si persoanele suspecte sa fie urmarite. Toate tranzactiile financiare – bani trimisi / primiti din Rusia – sa fie urmarite. Cred ca Rusia are o coloana a 5-a extrem de dezvoltata din rezidentii rusi asa zisi contra Putin.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole