Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a a afirmat joi că forţele armate ruse şi-au întărit rândurile cu 190.000 de noi voluntari recrutaţi până acum în acest an, relatează dpa, conform Agerpres.
Medvedev, care este acum vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a spus că nu este lipsă de personal militar şi că obiectivul de înrolare al Kremlinului este îndeplinit.
„Rata medie zilnică de recrutare rămâne stabilă şi se ridică la aproximativ 1.000 de oameni”, a declarat Medvedev, citat de agenţia de presă TASS în timp ce se afla la o reuniune a Ministerului Apărării.
Conform estimărilor conducerii militare ucrainene, aproape 550.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi sau răniţi de la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei, în urmă cu doi ani.
daaaaa sigur. ia cu sare de aici. inseamna de 10 ori mai putin. inseamna ca se cam termina carnea de tun daca ei se lauda ca angajeaza
cu arcanul
Ăsta confundă soldații cu paharele pe care le dă pe gât, sugativă ordinară.
Ce se zice in cazurile astea ? Felicitari ? La multi inainte ?
Muc cel mic cu… capul… mare! Cine da doi bani, pardon… doua kopeici pe vorbele astuia… shosho’?!
Cât să mențină efectivele constante. 1000 pe zi se duc să fertilizare pământul ucrainean. În caz de victorie, va putea fi pus ca investiție în agricultură.