G4Media.ro

Rusia o avertizează pe ambasadoarea Marii Britanii la Moscova că sancţiunile Londrei…

Sursa foto: Twitter / Минобороны России (@mod_russia)

Rusia o avertizează pe ambasadoarea Marii Britanii la Moscova că sancţiunile Londrei ar putea duce la ”distrugerea definitivă a legăturilor bilaterale”/ Sancţiunile aplicate presei ruse confirmă ”duplicitatea şi cinismul politicienilor britanici”

Ambasadoarea Marii Britanii la Moscova, Deborah Bronnert, a fost convocată, vineri, la Ministerul de Externe al Rusiei cu privire la cele mai recente sancţiuni împotriva Rusiei, care pot duce la ”distrugerea definitivă a legăturilor bilaterale”. Sancţiunile aplicate presei ruse confirmă ”duplicitatea şi cinismul politicienilor britanici”, iar Rusia va continua să ia măsuri de retorsiune, potrivit unui comunicat al Ministerului rus de Externe, relatează CNN.

”Ambasadoarei i s-a spus despre caracterul inacceptabil al unor astfel de acţiuni distructive, a căror continuare va duce inevitabil la distrugerea definitivă a legăturilor bilaterale şi la deteriorarea relaţiilor dintre popoarele Rusiei şi Regatului Unit”, se arată în comunicat.

Impunerea de sancţiuni împotriva presei ruse ”doar pe motiv că relatările şi interpretarea evenimentelor care se desfăşoară în lume nu este în concordanţă cu tiparele occidentale, confirmă încă o dată în mod clar duplicitatea şi cinismul politicienilor britanici, pentru care un lucru precum libertatea mass-media nu este altceva decât un instrument pentru rezolvarea problemelor pieţei”, se mai precizează în comunicat.

Ministerul rus de Externe a acuzat Marea Britanie şi oficialii britanici că au impus sancţiuni şi au făcut declaraţii ”ameninţătoare” care sunt ”înţesate cu minciuni şi grosolănie de-a dreptul” împotriva Rusiei.

”Partea rusă va continua să răspundă dur şi decisiv la toate sancţiunile iniţiate de Londra şi să ia măsuri de retorsiune”, se adaugă în comunicat.

sursa: News.ro, Sursa foto: Twitter / Минобороны России (@mod_russia) 

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează