G4Media.ro

Roxana Rusin, profesoară de istorie: România educată își anunță falimentul și sindicatele…

Foto: Pexels.com

Roxana Rusin, profesoară de istorie: România educată își anunță falimentul și sindicatele amenință că vor bloca anul școlar. Nu puteți bloca ceva despre care nu știți ce va fi, cum va fi sau dacă va fi

Lansat aproape ca un proiect de țară, România educată își anunță falimentul în plină pandemie, iar când spun faliment mă refer și la decizia de a amâna creșterea salarială pentru profesori care era prognozată pentru 1 septembrie 2020. Fiecare familie electorală a alocat educației procente rizibile din buget, făcând-o să semene cu ruda săracă de la țară care trebuie să se mulțumească cu mărul mic sau nimic. Educația eficientă, la fel ca democrația, costă. La fiecare discurs electoral, se bat în piept cu cărămida patriotismului și cum ar trebui el inoculat tinerelor generații, dar ei nu ar da la schimb rachetele Patriot nici măcar pentru niște table cu marker, scrie Roxana Rusin, profesoară de istorie, pe EduPedu.ro.

La ce bun avem un președinte profesor care a pus în discuție un subiect foarte delicat, România educată, dacă guvernul pe care îl creditează mereu cu bune intenții compară creșterile salariale din învățământ cu nechibzuința unei familii care când nu are bani de mâncare își cumpără bautură? De ce ne așteptăm de la astfel de maidan electoral să priceapă nevoile elevilor și ale profesorilor? Și nu știu cât mai trebuie să batem monedă pe tarele istorice ale comunismului, pentru că avem în funcții cheie oameni tineri care nu au fost viciați de corupția endemică de dinainte de 1989.

Și de ce îmi era teamă s-a întâmplat: reacția sindicatelor care au amenințat că vor bloca anul școlar. În primul rând, nu puteți bloca ceva despre care nu știți ce va fi, cum va fi sau dacă va fi. Ce o să facem? Nu mai mergem să semnăm condica și nu mai facem zoom? În al doilea rând, din războiul ăsta nu pierd decât copiii care oricum numai școală nu au făcut în ultimele luni, iar oricât de mult le place vacanța, unora le-ar fi plăcut și școala. Asta este tot ce poate să facă sindicatul? Să amenințe cu blocarea anului școlar? Câți ați refuzat vreun curs de formare despre care știați că e inutil și că vă insulta inteligența?

Citește articolul complet pe EduPedu.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

17 comentarii

  1. Rachetele Patriot nu au legatura cu banii pentru educatie. Gospodinele ar trebui sa-si vada de treaba lor. Ori rachete Patriot, ori limba rusa din cls. a II-a si citim doar autori rusi.
    Lumea uita prea repede.

    • Ai fi fost ceva mai destept daca ai fi tacut.

    • @Lia….
      Te-a mancat limba….. Poate si altceva…. Daca taceai, filfizon (filfizoana) ramaneai!

      PS. Numai salarii marite vedeti! Dar cand promovabilitatea este sub nivelul marii si analfabetismul functional mai mare ca Everestul…. nu mai spuneti nimic. Bani, bani si iar bani!

    • Asa e rusii vor sa ocupe patria noastra milenara,aia ndoar nu or fi nebuni sa vrea o tara falimentara unde oricum nu mai nimic de furat si apropo se caca ei pe rachetele noastrea patriot, nici nu trebuie sa vina cu aviatia ne rad cu niste rachete trase din Crimea!

  2. Bai puslamalelor, dupa ce nu sunteti in stare sa instalati un Teams sau Zoom sa tineti orele online, copiii din Romania cresc ca plantele ca nu au mai scris ceva cu pixul pe hartie de mai bine de 6 luni, o frecati pe acasa degeaba, acum vreti salarii marite.
    Ca si in cazul medicilor, credeti ca daca o sa aveti salariile dublate o sa rupeti norii si o sa scoateti somitati pe banda rulanta? Treaba asta cu „bani mai multi, rezultate mai bune” e un paravan pentru spaga electorala pe care o asteptati!

    • @Faust Salarii mai mari insemna in primul rand atragerea unor profesori mai buni in sistem care deocamdata tot in privat aleg sa mearga , precum si ramanerea un medici in tara ! Competivitate daca sti ce o insemna!
      Cat despre instalarea aplicatiilor de unde ai scos-o tu ca nu au fost in stare? Nu neg. Or fi fost si din astia. Dar sa nu generalizam aiurea…
      Cat despre scris cu pixul respinsabilitate parintilor unde o fi? Parintii au alte griji :telefoane la moda pt odrasle!

    • Vorbeste frumos, puslamao, ca te-au invatat unii dintre astia sa scrii, si uite ca acum poti abera pe internet!
      Un salariu decent inseamna in primul rand self respect pentru un profesor/invatator bun, dedicat elevilor lui. SI sunt destui din acestia, care isi pleaca capul modest cand intalnesc nesimtiti ca tine, care ii insulta in bloc. Inghit in sec pentru ca stiu ca in corpul profesoral sunt unii varati acolo cu forta, care nu au ce cauta in fata copiilor.

      Prin puslamale probabil ca vrei sa te referi la pilele politice angajate prin invatamant, la sindicalisti si la cei din inspectorate. Sunt destui in zona asta care merita apelativul.

      CIteste pana la capat scrisoare porfesoarei si zi multumesc ca acum cativa ani, niste „puslamale” si-au batut capul sa te invete una-alta, ca sa poti scaote capul in lume. SI tu uite cum te prezinti!

  3. Nu s-a predat aproape nimic in semestrul 2 al anului scolar 2019-2020. Scoala a fost oricum suspendata iar salariile au continuat sa curga.
    Va asteptati ca anul acesta sa se faca performanta in acelasi mod? Eu nu vad motive sa se faca progrese serioase, cu sau fara cresteri salariale. Tine de aptitudinile profesorilor de a preda la distanta dar si de copii. Daca in conditii normale copiii abia pot fi convinsi sa mentina atentia la tabla sau la profesor in timpul orelor, cum va puteti astepta sa fie ochi si urechi atunci cand sunt acasa si au la dispozitie o tableta sau un telefon cu TikTok(douyin) sau Fortnite instalat?

  4. Scoala sa se faca doar on line in viitorul an scolar. La fel si medicina.
    Dau aceleasi rezultate daca nu chiar mai bune.

  5. De parca nu e destul cu aberatiile „jurnalistilor” care scriu la foc automat toate tampeniile posibile (indiferent ca e vb de Chireac, Ciutacu, Buble, Tapalaga, Pantazi, etc) fiecare cu adeptii lui..

    Acum incepeti sa publicati toaste jelaniile scrise de toti nemultumitii din Romania.

    Profesoara asta de istorie are dreptul sa se planga de situatia din Romania, dar acest drept il au inca vreo 15 milioane de romani.
    Problema e ca aceasta profesoara nu are habar cum se face un buget, nu are habar ce inseamna datorie externa, import, export, somaj, rata de inflatie, etc..

    Dar, ceea ce e mai important, ea nu are absolut nicio raspundere.

    Hai sa o dam „pe post” ca da bine la plavani!

    G4media, ati decazut in ultimul hal.
    Puteti sa va puneti alaturi de Ciutaci, Chirieci si Bublei!

    • @Y

      Comenteaza articolul, tontule, daca chiar „te mananca degetele pe tastatura”
      (poate ne explici cu ocazia asta care e femininul pt „Y”)

  6. La cat de buni si dedicati sunt medicii in Romania, majoritatea oamenilor fac tot posibilul ca sa nu ajunga la spital. Medicii din ziua de azi (majoritatea, adica nu toti) sunt niste fripturisti care se uita cu scarba la pacienti, mai ales la cei saraci, d’asta si fumeaza ca turcii, ca sa le ia greata.

  7. Daca unui cal care alearga cu viteza maxima de 15 km pe ora ii dai in loc de o galeata de ovaz, cat mananca pe zi, trei galeti, tot nu va reusi niciodata sa alerge de trei ori mai repede. Asa este si in invatamant ori in alte domenii, performantele sunt limitate, oricat de multi bani s-ar investi. Ca sa profite si sa obtina sustinere si voturi, politicienii au recurs la populism si au exagerat importanta alocarii de fonduri pentru educatie. Oamenii au tendinta de a simplifica lucrurile, insa astfel devin vulnerabili la populisme si manipulari. Pregatirea nu este totul, oricat de pregatiti ar fi absolventii in diverse domenii, de ex: agronomie sau tehnice , fara utilaje , fara terenuri agricole sau fara unitati de productie(ateliere , fabrici) nu pot face mare lucru. Restul sunt clisee(stereotipuri), firmele mici si mijlocii nu le pot concura pe cele mari, cu traditie si renume , din afara. La fel si in literatura ori arte, multi au studii si doctorate , si le pot fi marite salariile oricat , insa e putin probabil ca vor scrie cel putin o parte din ei macar 200 de pagini la nivelul romanelor lui Balzac sau vor canta la fel de bine ca Rihanna.

    • Ca să scrii ca balzac nu iti trebuie doctorat (nu de aia există doctoratele!!!) si computere pot scrie acum ca balzac ( astea de cine or fi fost făcute? nu de ăia cu doctorate?!). Si ca să ragi și să îți arăți șuncile ca rihanna asta întradevăr nu se poate decât cu doctorat…hahaha….

  8. Doamna (RUSin) a scris bine atât doar că în vremea bolșevicilor înfrățiți cu interlopi..nu prea a scris sau deloc.
    Să fi telectual și să nu cuprinzi situația socială de azi, să crezi că salariili mărite înseamnă și puetre de cumpărare, rezultă ..puțină telectualitate.
    Am mai fost odată milioneri cu tății și dacă număram mai mulți bani eram mai bogați ? Era învătământu mai în floare ?
    De la kkgebistu Ilievici care a crescut tot ce mișca ( salarii, pebnsii, alocății, indemnizații.etc) numă să iese VOTU și apoi cu surpriză am aflat că istoricul BĂLCESCU , de pe bancnotă, nu mai făcea nici cât CUZA în fața comerciaților.
    În schimb FESENEU a ieșit bine la vot ..el a crescut salariile ..de muncit ? Au răgușit !!!

  9. Vai, am lacrimat putin…

    „La fiecare discurs electoral, se bat în piept cu cărămida patriotismului și cum ar trebui el inoculat tinerelor generații, dar ei nu ar da la schimb rachetele Patriot nici măcar pentru niște table cu marker”

    Chiar asa?
    Da’ voi, dascalii, cum faceti?
    Unde-ati fost in ultimii 30 de ani?
    Nu va e deloc rusine ca atunci cand trebuie sa sustineti un examen, un sfert dintre voi nu va prezentati de teama ca nu cumva notele impardonabil de mici sa va strice CV_urile iar alt sfert picati cu brio chiar si la cele mai elementare subiecte?
    Toata ziua urlati ca n-aveti bani destui dar v-ati lasat condusi ca vitele de niste impostori semianalfabeti (Abramburica, Liviu Pop, doar doua mostre de imbecilitate)
    Da, ati fost si sunteti in continuare platiti cu mult mai putin decat ar merita un cadru didactic.
    Dar ati avut voi grija sa compensati.
    De 30 de ani vindeti pe bani grei subiecte de teze, de bacalaureat, de examene prin toate universitatile.
    Ati infiintat zeci de facultati si academii care nu merita nici macar sa fie amintite, doar ca sa vindeti diplome oricui e dispus sa plateasca.
    Iar nivelul de invatamant se vede .
    Absolventii romani (scoala generala, liceu, facultate) sunt pe ultimele locuri in UE.
    Iar asta n-o puteti pune pe seama salariilor mici, pt ca o sa va dispretuiasca pana si curcile!
    A fi dascal e o vocatie, nu o simpla meserie.

    Vaitati-va mai putin si luati-va in serios „meseria” ca ograda voastra e la fel de plina cu lichele (daca nu chiar mai plina decat ograda politicienilor!)

    N-am niciun motiv sa ma indoiesc de integritatea doamnei profesoare Rusin, dar dupa ce dânsa a facut un talmes-balmes bagand pe toata lumea in aceeasi oala, sper ca nu se supara ca si eu am procedat la fel, referindu-ma la invatamant, asa cum s-a referit si dansa la spectrul politic – adica in ansamblu!

    Si da, invatamantul romanesc e la pamant, din toate pdv..
    Dar cadrele didactice, de la un simplu suplinitor de scoala generala si pana la rectorii universitatilor si academicienii cu cate 3 titluri de dr. in fata numelor, poarta cel putin 50% din vina (daca nu chiar mai mult)

  10. Doamna draga din cauza la cum ganditi dvs, niciodata nu am avut de castigat.De ce sa nu.ne dea ceea ce trebuie sa ne dea? Cati am fost care ne- am facut datoria si am lucrat si zece ore pe zi pe banii nostri? Telefoane, laptop si tabelta personala? Oare noi nu avem dreptul sa nu mai suferim??? Mai sunteti si profesor.