G4Media.ro

Roverul Perseverance al NASA se pregăteşte să foreze pentru prima mostră de…

sursa foto: Captură NASA

Roverul Perseverance al NASA se pregăteşte să foreze pentru prima mostră de rocă de pe Marte

Roverul Perseverance al NASA se pregăteşte să foreze pentru prima mostră de rocă de pe Marte, în luna august, şi oamenii de ştiinţă vor avea astfel ocazia să cerceteze dacă pe planetă a existat vreodată viaţă, transmite News.ro.

Eşantionul extras, care va avea dimensiunea unui deget, va fi depozitat într-un tub sigilat şi trimis apoi pe Pământ, pentru a fi studiat în laborator.

Perseverance a ajuns pe Planeta Roşie în luna februarie şi se află în craterul Jezero, care are o amplitudine de 45 de kilometri.

Imaginile din satelit indică faptul că această depresiune a găzduit cândva un lac, alimentat de un râu care forma o deltă. Astfel, este considerată un bun candidat pentru conservarea organismelor microbiene străvechi, dacă acestea au existat.

Robotul NASA s-a deplasat aproximativ 1 kilometru spre sud faţă de unde a amartizat în urmă cu cinci luni.

Acum se află într-o zonă numită „Paver Stones”, cu roci de culoare deschisă, despre care echipa misiunii crede că reprezintă baza Jezero.

Cercetătorii vor să determine dacă aceste roci sunt sedimentare sau vulcanice. Ambele variante sunt interesante, dar calitatea specială a rocilor vulcanice este că pot fi datate precis în laborator, a spus Ken Farley, şeful cercetării, citat de BBC.

Perseverance va şlefui mai întâi suprafaţa unei secţiuni alese din Paver Stones, pentru a înlătura praful, apoi va examina locul cu instrumentele din dotare. Acestea pot determina compoziţia chimică, mineralogia şi textura din rocă, pentru a o identifica definitiv.

La începutul lunii august, robotul va obţine eşantionul forat. În total, pe parcursul misiunii, roverul va preleva 40 de astfel de mostre mici.

Proiecte ale NASA şi European Space Agency (ESA) vor ajunge pe Marte ulterior pentru a le aduce pe Pământ.

Per ansamblu, NASA este încântată de cum operează Perseverance. Roverul este ajutat de un mini-elicopter, Ingenuity, care întreprinde operaţiuni de recunoaştere.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...