G4Media.ro

România sub anestezie generală. Banii de la PSD și PNL distrug accelerat…

România sub anestezie generală. Banii de la PSD și PNL distrug accelerat libertatea de exprimare

Trei reporteri la conferință de presă pe subiectul licitației câștigate de prietenul președintelui Iohannis. Patru reporteri la un protest al personalităților contra ministrului care apără plagiatorii. Opoziția e aproape complet ignorată de presa mainstream. Zeci de subiecte grele pur și simplu nu există pe agenda marilor trusturi: legea avertizoarului de integritate, legile securității, legile justiției, legile educației, licitația BMW-Michael Schmidt. Aproape toată presa mainstream e anesteziată de zecile de milioane de euro care vin de la PSD și PNL pentru a cumpăra liniștea coaliției și a președintelui Iohannis.

  • România nu a experimentat niciodată în ultimele trei decenii o asemenea sufocare. Interese politice în presă au existat întotdeauna, dar realitatea era mereu relatată de una dintre tabere. Acum, cu excepția B1 TV, televiziunile de știri s-au transformat în organe de propagandă a căror principală menire e să ascundă știrile cu potențial negativ pentru președintele Klaus Iohannis,  pentru premierul Nicolae Ciucă sau liderul PSD Marcel Ciolacu. O situație similară și la televiziunile generaliste, care întorc capul de la marile teme de societate.

Cine are răbdare să urmărească Antena 3, Digi 24, Realitatea TV și România TV se va trezi, la propriu, într-o lume paralelă. Singurele subiecte sunt fie externe, fie fapt divers local, fie ipocrite indignări pe teme sociale care au zero potențial distructiv pentru coaliția moșită de Iohannis. Presa mainstream, anesteziată de banii partidelor, descrie o lume aproape ideală, în care premierul, președintele și miniștrii iau doar decizii pozitive, măsuri corecte și, în general, nu au nici o problemă. La Antena 3, noua schimbare de identitate cu CNN nu putea veni într-un moment mai prost: CNN-ul românesc arată tot mai mult a Scânteia, unde odele și triumfalismele au evacuat complet din peisaj jurnalismul de calitate.

  • Acuzațiile despre plagiatul premierului Ciucă, despre modul în care a fost dirijat și închis dosarul său în justiție către un judecător apropiat de PNL, cazul de plagiat al ministrului Educației Sorin Cîmpeanu nu există în presa mainstream.
  • Anti-reforma din Justiție nu are spațiu de emisie, la fel ca și legea avertizorului de integritate.
  • Scandaloasa licitație cu 600 de BMW-uri pentru poliție, câștigată de prietenul președintelui Klaus Iohannis, nu e subiect.
  • Legile siguranței naționale, care ar fi reînviat practicile Securității comuniste sunt fie ignorate, fie tratate în cheie minoră.
  • Legile croite pentru mafiile din Educație – evacuate complet din sumarul unei mari părți a presei.

Investigațiile realizate de peste un an de Cristian Andrei la Europa Liberă, cea făcută de Recorder și articolele publicate de G4Media despre finanțarea partidelor arată o corupere totală, fără rest, a unei mari părți a presei. E vorba de zeci de milioane de euro care ajung de la bugetul general, via partide, la marile trusturi de presă. Acești bani cumpără tăcerea și bunăvoința presei. Pe scurt, banii se transformă în autocenzură totală, fără rest.

Autocenzura pe bani mulți e, de fapt, o formă de prostituție profesională. Cunosc mulți reporteri de teren rușinați de conduita pe care șefii lor le-o impun. Unii au reușit să scape cumva din universul concentraționar în care se află și își spală conștiința, alții rămân prizonieri din diferite motive. Ei recunosc mecanismul infernal prin care presa devine propagandă: partidele plătesc bani grei, patronii media cer șefilor să elimine de pe agendă anumite subiecte, șefii le transmit mai departe reporterilor și redactorilor.

Așa ajungem în situații absurde, kafkiene, precum cea de luni. Opt șefi din Poliția Română, în frunte cu directorul și adjunctul său, au ieșit cu explicații despre afacerea BMW într-o conferință de presă, la cererea președintelui Klaus Iohannis. Subiectul licitației, amorsat de un sindicat din poliție, este de maxim interes public. Ingredientele sale sunt clare: aproape 100 de milioane de lei din bani publici, o licitație suspectă, un câștigător care e prieten cu președintele Klaus Iohannis.

Ce ar trebui mai mult pentru ca Antena 3, noul CNN de România, să se apuce de treabă? Ei bine, la conferința kafkiană am fost 3 reporteri și 8 poliști de top. Reporteri de la câteva televiziuni și site-uri plătite de PNL au primit ordine din redacție să nu meargă la conferință. Pentru aceste organe de presă, subiectul nu trebuie să existe.

Știm că pe președintele Iohannis îl deranjează enorm subiectul licitației câștigate de bunul său prieten. E cel mai mare scandal al mandatelor sale. E scandalul care are potențialul de a-i deraia candidatura pentru un post la NATO ori în instituțiile UE. E piatra de moară pe care o va duce legată de gât tot restul carierei lui politice. Și atunci presa plătită direct de PNL pur și simplu îngroapă subiectul, ignoră tema, boicotează opoziția (mai cu seamă USR) care vorbește despre suspiciunile licitației. (Ca o scurtă paranteză, ați observat că guralivii și populiștii de la AUR nu au suflat nici un cuvânt despre afacerea BMW?)

Situația din mass-media e critică. Banii partidelor au cumpărat zeci de redacții și au frânt mii de conștiințe profesionale. Societatea, cetățenii, votanții nu mai primesc fluxul atât de necesar de informații critice pe baza cărora să își formeze opiniile și să ia deciziile de vot. Păstrând proporțiile, ce se întâmplă acum în România urmează tendința din Ungaria și Rusia, două societăți care nu mai pot fi numite democrații.

Situația a început să fie cunoscută și în afara României.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a cerut oficial, într-un raport public adoptat la 15 septembrie, ca România să desecretizeze contractele uriașe ale partidelor cu presa.

În iulie, raportul Comisiei Europene privind respectarea statului de drept în UE a inclus presa din România în cea mai mare categorie de risc privind libertatea de exprimare. Pentru prima dată, Media Pluralism Monitor a introdus un clasament general al statelor membre grupate în cinci niveluri de risc, în care Bulgaria, Grecia, Ungaria, Malta, Polonia, România și Slovenia sunt considerate țări cu risc ridicat, potrivit raportului citat.

Nu doar autocenzura pe bani funcționează în presă. Când nu pot cumpăra conștiințele, cei vizați de investigații trec la filaje, amenințări, operațiuni de compromitere, atacuri informatice sau chiar corecții fizice, ca în cazul ziariștilor și activiștilor de mediu bătuți măr. Nu mai departe de acum două săptămâni, G4Media.ro a fost ținta unui atac informatic fără precedent, extrem de complex și laborios. Dosarele deschise de autorități după filajele ori amenințările la adresa ziariștilor zac nelucrate cu anii, dovedind lipsa de interes pentru elucidarea chestiunilor.

Distorsiunea pieței media are efecte dramatice asupra democrației. Între ziariști și public funcționează un pact simplu: ziariștii stau cu ochii pe Putere și scriu despre abuzurile și erorile Puterii. Când ziariștii abdică de la misiunea lor primordială și nu mai scriu critic despre Putere, ei își mint și manipulează publicul. Nu mai sunt ziariști, ci propagandiști sadea, cu nimic diferiți de clovnii pro-Kremlin precum Vladimir Soloviov ori Margarita Simonian. Ei mint prin omisiune și privează societatea de sângele ei – informația relevantă pe baza căreia cetățenii decid la vot.

Care e ieșirea din această situație ingrată? E nevoie de mai mulți factori. În primul rând, profesioniștii din presă trebuie să lupte în interiorul redacțiilor pentru dreptul lor de a face presă. Apoi, presiunea externă – fie și prin mecanismul statului de drept – trebuie să crească. Apoi modificarea legislației pentru a opri șuvoiul de bani publici pompați în presa în afara campaniilor electorale.

Apoi votul. Să ne imaginăm că această clasă politică se poate reforma de bunăvoie e o utopie. Exact această clasă politică, în frunte cu un președinte tot mai părăsit de reflexele democratice, a inventat acest mecanism de cenzură aproape perfect și infernal.

Liniștea este moartea democrației.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

41 comentarii

  1. Se observa și la g4 media.
    Subiectivismul este la el acasă.

  2. iohannis E DOAR O SCOICA IN CARE DIN CAND IN CAND SUNT PUSE VOCI. LA FEL SUNT ciuca, ciolacul.

  3. Ete na!!! Cand esti favorizat e ok, cand nu, incepi sa latri!!! Sa fim seriosi!! Cand luati bani in pandemie pt restrangera drepturilor si politica pumnului in gura a UE ului, a fost bine, na ca roata se intoarce!!!

    • Ai vrea tu să trăiești în UE, rusule, te roade invidia. Ți-ai făcut bagajele pentru Ucraina?

    • Mananci rahat cu polonicul ! In timpul pandemiei aceleasi partide dadeau bani cu ghiotura acelorasi trusturi de presa ! G4 nu era printre ele !

      PS. Articolul asta e potrivit de bun si ca sa ii devoaleze pe postacii USL !

    • Mananci c…t cu polonicul ! In timpul pandemiei aceleasi partide dadeau bani cu ghiotura acelorasi trusturi de presa ! G4 nu era printre ele !

      PS. Articolul asta e potrivit de bun si ca sa ii devoaleze pe postacii USL !

    • Zero, foarte urat vorbesti si esti foarte agresiv, tipic micului usr ist, asa i??

    • etc adica nimic !

    • @etc… adica esti la gramada sau facut gramada… adica inutil !

  4. Românii asta vor, de aceea votează PSD 30%, PNL 25%.

  5. Dle Pantazi, banii Ambasadei, ai Stiftungului, UE etc. va strica ceva?

  6. Si B1tv e acolo pt ca-i sustin pe pmp-isti (vezi Robert Turcescu si Ioana Constantin), care nu-s in parlament… Dar chiar si asa e mai bine decat cu dezamagirea “digi”…

    • B1 a inceput sa aibă discurs AUR-ist și chiar să-i perie pe unii lideri AUR in diverse emisiuni, așa mai in weekend….Nu mai înțeleg nimic din tara asta .

  7. va straduiti in zadar . schimbati pedalele daca nu doriti sa pierdeti toate alegerile si sa nu mai intrati in parlament .

  8. Absolut corect. Desi la putere e acum FSN-ul lui Iliescu(PSD+PDL), lucrurile sunt muult mai rele decat atunci. Acum, fesenistii au experienta, au oameni in toate instituiile statului, centrale si locale. Acei oameni au creat mari retele de influenta si astfel Romania e captiva. Abuzurile, legalizarea coruptiei, se fac in vazul unei natii. Probabil ca timp de 2-3 generatii(daca nu mai mult) , tara asta nu-si mai revine din distrugerile morale si materiale pe care le produc astia zilnic.

  9. Poate ar fi timpul ca jurlnaliștii buni (atâția câți au mai rămas) împrăștiați prin diverse redacții sau pur și simplu perseverând pe tot felul de bloguri să-și dea mâna și să formeze o televiziune alternativă. Sunt convins că ar găsi surse de finanțare. La ora aceasta internetul intră în orice casă, ori direct în laptopuri, telefoane, PC-uri sau pe televizoarele smart. Podcasturi cum este ”Judecata de acum” nu au cum să răzbească gestul pare aproape disperat. Și ziarele online ocolesc aceste subiecte ”delicate”. Practic găsești cam aceleași știri fie că citești Hotnews. Ziare.com sau altele. Dacă nu se va coagula rapid un organ de presă alternativ care să spargă eficient tăcerea autoimpusă de porcăriile de televiziuni vândute, peste un an va fi mult prea târziu. Vom avea de aici încolo un secol de PSDPNLUDMRAUR

  10. Imediat ce gasesc alt furnizor de internet, imi inchid contractul de la RCS&RDS.

  11. „Scandaloasa licitație cu 600 de BMW-uri pentru poliție, câștigată de prietenul președintelui Klaus Iohannis, nu e subiect.” Lipseste predicatul, ala care zice de subiect.

  12. @ Sunt bani de la bancheri bă, cică, că nu au ăștia de la PSD și PNL bani să finanțeze cheltuielile bugetare, ?

  13. Care vot stimate autor? Cu cine ar trebui sa votam? Avem pe cine vota din moment ce afirmati ca trebuie sa votam corect? Apoi, daca presa nu mai ofera informatii credibile, cum am putea sti pe cine sa votam?

  14. Recorder a scos pe 4 decembrie 2020 un podcast in care baga USR in aceeasi oala cu infractorii de la PSD,PNL (ca de aia de la hAUR n-au spus un cuvant inainte de parlamentare), indemnand astfel oamenii sa stea acasa, sa nu iasa la vot. De fapt, si acum cu ancheta banilor de la partide catre presa, n-au zis nimic despre partidele care nu fac asta, lasand impresia ca sunt toate la fel.
    Malin Bot e singurul care mai spune lucrurilor pe nume, si explica cum sta treaba si cu impostorii astia din presa, cu cartitele din jurnalism. Singurul partid onest, REPER.
    Iar trolii rusopesedistohauristi, analfabeti care copiau la lucrare de geometrie definitia medianei si a mediatoarei, care copiau la teza la romana ca nu stiu diferenta dintre un numerar si prenume personal, care au dat spaga sa-si ia permisul de conducere, aia sa nu se mire de ce da boala in ei, de ce li se intampla lor…

  15. Nu generaliza, unii dontre noi o duc foarte bine!!
    Este doar o problema de perceptie!!

  16. Deci cum e asta?
    „CNN-ul românesc arată tot mai mult a Scânteia, unde odele și triumfalismele au evacuat complet din peisaj jurnalismul de calitate.”
    Deci recunoașteți că până nu demult la A3 se făcea jurnalism de calitate.

    Ahahaha 😀 😀 😀

  17. Românii trebuie să iasă în stradă ori de câte ori politicienii încearcă să le fure banii. Până nu bagă frica in ei, nu-i face să nu mai fure. Dacă vreți o țară ca afară implicați-va in bunul mers al societății. Ei își bat joc de noi pentru că suntem o nație de proști.

  18. Din 2010 incoace s a dus o campanie agresiva de epurare a presei. Au plecat multi jurnalisti valorosi; unii au plecat nu doar din presa, ci si din tara. Multi dintre acestia au fost supusi procedurilor cancel. Companiile de media, candva cei mai dezirabili angajatori, au decazut, tot pe fondul ingerintei politicului, incluzand aici tentaculele sale din servicii. Presa, o industrie care nu mai produce sanatos dpv economic, va continua sa se apropie de disparitie. Oricum, cine mai citeste stiri? Cine, altfel, le mai si pricepe?

  19. De ce vorbeste sclavelete asta de libertate cand el era cu certificatul verde-n gura?

  20. Atata timp cat in timpul pandemiei, degradarea (in sensul suprimarii) libertatii de expresie nu a fost taxata de G4MEDIA, ba din contra, au participat din plin la implementarea “informatiilor oficiale” , nu mai am nici o simpatie pentru ei si nici o sustinere pentru vreun demers al lor. Duca-se!

    • Nu v-a furat nimeni libertatea cu o injectie. Libertate nu aveam pe timpul impuscatului, cand vedeam 2 ore din 24 tv, si alea cu stiri despre vizitele impuscatului ori cu cantarearomaniei.

  21. E simplu. Dacă cineva iti da salariu 5 lei sa muncești pe brânci sa i câștigi, cu riscuri , sau 10 sa stai sa te faci ca muncesti, banii întra oricum, ce alegi? Putini de tot, și în foarte puține domenii nu ar accepta târgul asta.

  22. D-le Pantazi, stai liniștit că nu astea sunt problemele care îi frământă pe români. De aia nu mai pot eu, că un ministru a copiat la teză ,știu oricum că majoritatea sunt demagogi și escroci, o știu de 30 de ani și mare lucru nu se schimba. Pe cetățeanul român îl supăra prețurile care cresc aberant, iarna care vine, frica de războiul din vecini, perspectivele sumbre ale pensiilor și salariilor, cam astea ar fi în mare. Dacă guvernanții își aservesc presa eu zic că vina cea mai mare o au cei care se lasă mânjiți, colegii dumitale din media. Asa ca mai lasă-ne cu tonul ăsta apocaliptic, că și așa avem altele pe cap.

    • Am văzut multe diversiuni ,dar a ta pare mai ticăloasă pentru că se vrea naivă . Adică ” tăceți mai că nu ne interesează că se fură ,că se distruge orice urma de opoziție și de presă independenta de clanul voiculescian . Noi ,boborul avem alte priorități . Și dacă acei ziariști fac ce fac , vinovați sunteți voi că aveți tupeul să fiți colegi in ziaristică cu ei .
      Nu vorbesc de fractura de logica la tine . Este evidentă .
      Aceaste câteva cuvinte pe care reușești să le articulezi reprezintă obrăznicia unui id# i #ot și a unui ne #me# r# n.i.c.

    • @@c
      Nici pe mine nu ma intereseaza. Am altele pe cap.

  23. Am si eu o rugaminte : In numele legii GDPR imi stergeti si mie toate comentariile de aici si pe Economedia + cele care contin acelasi ‘email'(clar unic), dupa ce mi-ati demonstrat azi dvs. /colegii dvs. pt. ultima oara ? Pentru ca n-o sa mai existe si alte ocazii. Gata, s-a umplut paharul.

    Sa vedem cat va mai tine America in spinare din banii romanilor…

  24. Alooo G4! Publicați-mi răspunsul la insultele ăluia! Ori nu ține discursul civilizat, dați numai mizeriile??!?

  25. „Subiecte grele ” create din dorința de a ieși în evidență a persoanelor frustrate și a celor plătiți să facă ” gălăgie”. Oricum nu-i mai baga lumea în seama. Daca gindesti puțin,ce mașini ar fi putut să aleagă pt.necesitatile poliției ? Faptul că liniatul BMW a câștigat e meritul lui,că face reclama la o firma pt.care nu trebuie să muncească. Probabil usr făcea lobi la firma contracandidata. Nu știu să piardă. Daca sunt atât de informați de ce nu au contestat caietul de sarcini,dar nu-i duce mintea. De ce nu ar contesta Tiriac,de exemplu,pt. că e afacerist știe că mai și pierzi. Cat despre celelalte ” subiecte grele” numai acuzații de frustrați. Ați votat democrație,așa este în democrație,dar bineînțeles că handicapații funcționali nu au înțeles ce au votat. Usr a avut ministerul justiției,ce au făcut ? Nimic,0. Au angajat și pus în funcții de conducere tot felul de habarniști care sifonează tot ce se petrece. Se face atâta caz pt.avertizorul de integritate,e normal sa fii platit că sa fii turnător ? Pai nu ar mai muncii nimeni,nu că cei care susțin legea ar știi să facă altceva. Plagiatul ,alt subiect aiurea,nu am auzit pe nimeni sa ii acuze pe cei care au aprobat plagiatul,daca există. Corupția este de când e prostituția și cineva vrea sa o abolească,in Romania. Dar de ce nu se incepe cu SUA patria capitalismului,noi suntem pionieri. Nu am auzit nimic despre droguri,despre Olanda ,faptul că de acolo vin drogurile in Europa.,care destabilizează tinerii,aia care vor sa fie turnători,nu am auzit de nici un atac în presă la faptul că procurorii nu-și fac datoria,să protejeze statul de oamenii care falimenteaza proprietățile statului, instituții,industrii. In schimb se toarnă la greu ,pentru discreditarea statului,la ue. Cu trădarea cum stăm ?

  26. „Care e ieșirea din această situație ingrată?”
    Cred ca ar trebui adunata inteligentza si demnitatea natiunii in jurul unor idei clar formulate .
    Personalitati, asociatii, organizatii, partide, dar mai ales romanii care doresc sa salveze tara. ar deveni o forta mai puternica decat cea a politicienilor corupti.