RFI: Valeriu Irimescu – in memoriam – legenda rugby-ului românesc, decedat la 85 de ani

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Fostul mare jucător și antrenor de rugby Valeriu Irimescu a decedat marți la vârsta de 86 de ani. Petru Clej evocă, pentru rfi.fr.ro personalitatea acestui colos al rugby-ului românesc, pe care l-a cunoscut personal în calitatea acestuia de antrenor:

L-am cunoscut pe Valeriu Irimescu în vara lui 1977 când am fost convocat la lotul național de juniori sub 18 ani pentru Turneul Prietenia disputat la București cu participarea echipelor din statele comuniste europene.

Lotul îi avea ca antrenori pe Vasile “Mao” Constantin și Alexandru Ștefu, dar Valeriu Irimescu, care era antrenor federal și antrenorul principal al echipei naționale de seniori s-a implicat în acest turneu ca un fel de director de rugby, care avea ultimul cuvânt.

Îmi aduc aminte de claritatea cu care ne explica elementele tactice cu exemple din cei doi ani cât jucase în Franța, la Paris Universite Club și SC Angouleme. Nu am aflat niciodată amănunte, dar sunt absolut sigur că locul meu în echipă pe post de centru a fost decizia sa.

În finala turneului, jucată pe stadionul Parcul Copilului împotriva puternicei selecționate URSS (care în mod clar avea jucători “fals”, de 19 sau chiar 20 de ani), meci pierdut cu 12 – 18, Valeriu Irimescu l-a impus pe Adrian Lungu pe post de mijlocaș la deschidere, eu continuând ca centru unde făceam pereche cu Aurel Dinu. În cursul final, Adrian și-a rupt clavicula și eu (care începusem rugby-ul cu numai nouă luni înainte) a trebuit să preiau postul cheie de mijlocaș la deschidere și recunosc sincer că nu m-am descurcat prea bine. A fost probabil o greșeală a lui Valeriu Irimescu pe care acesta practic și-a recunoscut-o indirect peste ani, în 2009, când ne-am întâlnit la o reuniune a Asociației Internaționalilor din România. Nu-și mai aducea aminte, dar a fost mirat când i-am amintit de numirea lui Adrian pe post de mijlocaș la deschidere. Pe atunci un tânăr de 17 ani, Adrian avea să se afirme pe post de centru în echipa națională, unde a jucat 77 de meciuri.

Născut la 3 noiembrie 1940, Valeriu Irimescu a început rugby-ul la Grivița Roșie, o forță în rugby-ul din România în anii 1950 – 1960. A debutat la numai 19 ani în echipa națională, în meciul cu Franța pe stadionul 23 August, pe 5 iunie 1960, pe post de centru. Atunci România a obținut victoria cu 11 – 5, prima într-un meci împotriva Franței. El avea să joace în total 37 de partide sub tricoul echipei naționale, între care de 12 ori împotriva Franței.

Meciul pentru care Valeriu Irimescu avea să intre în legendă a fost cel împotriva Franței de pe stadionul 23 August din 1 decembrie 1968, când România a câștigat cu 15 – 14, cu Irimescu, care a jucat atunci pe post de fundaș, marcând toate punctele echipei sale, din trei lovituri de pedeapsă și două drop-goal-uri. Prestigiosul cotidian sportiv L’Equipe avea să titreze a doua zi: Irimescu 15 Franța 14.

După doi ani (1970 – 1972) petrecuți în Franța ca jucător, Irimescu avea să se întoarcă în România unde din 1974 până în 1991 a deținut titlul de antrenor federal. În această perioadă, chiar dacă nu a fost tot timpul antrenorul principal, România a obținut cele mai bune rezultate din istoria rugby-ului românesc: cinci victorii împotriva Franței (1974, 1976, 1980, 1982, 1990), două împotriva Țării Galilor (1983, 1988), două împotriva Scoției (1984, 1991), un egal împotriva Irlandei și nouă victorii împotriva Italiei, între care 69 – 0 în 1977, un scor care pare azi total neverosimil.

Contribuția lui Valeriu Irimescu, ca jucător și antrenor, la înflorirea rugby-ului românesc în perioada 1960 – 1991 a fost substanțială. El a avut avantajul de juca și antrena într-o perioadă în care rugby-ul, deși un sport de nișă în România, a fost sprijinit de statul comunist, parțial din motive de propagandă, fiind în fapt un sport (semi)profesionist mascat în vremea în care rugby-ul era amator (a devenit profesionist din 1995). El va rămâne un nume mare, dacă nu cumva chiar cel mai mare, în rugby-ul din România.

Valeriu Irimescu a murit la doar câteva zile după încetarea din viață la 87 de ani a lui Vasile “Mao” Constantin, un distins antrenor de juniori, pe care l-am amintit în debutul articolului. Secundul său, Alexandru Ștefu, a murit tragic în 1990, înecat într-un bazin de înot în Canada unde emigrase înainte de căderea regimului comunist. Trebuie să-i menționez și pe Nicolae Pădureanu (1924 – 2004), antrenorul echipei României care a învins Franța în 1960 și care i-a dat lui Irimescu primul său tricou de internațional, omul sub conducerea căruia am debutat în rugby-ul competitiv la Arhitectura (Divizia B) în 1977, și Constantin “Telu” Diamandi (1914 – 2012), primul meu antrenor de rugby la Sportul Studențesc în 1976.