Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
În ianuarie 2022, Curtea de Conturi a amendat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii (CNAIR) pentru că, în 2019, a închiriat elicoptere care să efectueze curse charter fără respectarea prevederilor din Legea achizițiilor publice. Suma achitată de companie a fost de circa 115.000 lei, cu TVA. Unul dintre zboruri l-a avut drept pasager pe Răzvan Cuc, ministrul PSD al Transporturilor de la acel moment. Director economic al Companiei la momentul încheierii contractelor era Ionuț Laurențiu Mașala, în aceste zile vehiculat ca ministru al Transporturilor, promovat de PSD în Guvernul propus de Eugen Tomac. ”El a semnat contractul și a platit factura fără sa aibă viză de la Control Financiar Preventiv”, a declarat o sursă G4Media.ro.
CNAIR a atacat în instanță legalitatea aplicării amenzii, dar a pierdut definitiv procesul.
De asemenea, tot Curtea de Conturi a incriminat în 2015 faptul că Mașala a semnat documente care au dus la acordarea unor prime nelegale în cadrul CNAIR. ”Aspectele profesionale pe care le menționați au o vechime de peste 10 ani, iar în cazul închirierii elicopterelor, de 7 ani. Toate au fost verificate la momentul respectiv de instituțiile competente ale statului. Subliniez un fapt esențial: nu am fost obligat niciodată să restitui vreo sumă către companie — nici cei 115.000 lei la care faceți referire, nici altă sumă”, a transmis Mașala pentru G4Media.
În anul 2022, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii (CNAIR) a atacat la Judecătoria Sectorului 1 legalitatea unei amenzi primită la începutul aceluiași an din partea inspectorilor Curții de Conturi în urma unui control derulat anterior în instituție. Inspectorii au susținut că, în 2019, Compania a închiriat în mod nelegal, de trei ori, elicoptere care să efectueze curse charter.
Din consultarea sentințelor din acest proces reiese că inspectorii au incriminat faptul că respectivele contracte au fost semnate fără utilizarea catalogului electronic SEAP sau publicarea anunțului prealabil însoțit de descrierea serviciului, respectiv consultarea a minimum trei oferte și candidați, iar CNAIR nu a asigurat promovarea concurenței între operatorii economici, precum și transparența și integritatea procesului de achiziție publică.
În replică, la proces, CNAIR a indicat că necesitatea efectuării zborurilor a intervenit spontan, în cursul anului 2019, în anumite perioade, când se impunea în mod obligatoriu prezența într-un timp foarte scurt sau în regim de urgență și că nu a fost nevoie de organizarea unei proceduri de achiziție având în vedere valoarea achiziției care era mai mică de 100.000 lei, fără TVA (96.642,67 lei mai exact, 115.000 lei, cu TVA).
Judecătoria Sectorului 1 a respins acțiunea CNAIR, la fel și Tribunalul București, în 2023, an în care decizia a rămas definitivă. Un dosar paralel, intentat de CNAIR pentru a anula raportul Curții de Conturi – suspendat în timpul judecății procesului legat de amendă – s-a închis prin perimare un an mai târziu.
O sursă G4Media.ro a declarat că principalul răspunzător pentru situație a fost Ionuț Laurențiu Mașala, director economic în cadrul CNAIR, care a închiriat elicopterele din banii CNAIR nu pentru angajați ai instituției din care făcea parte, ci pentru angajați ai Ministerului Transporturilor care se deplasau pentru a inspecta șantiere din țară, printre aceștia aflându-se ministrul Transporturilor de la acel moment, Răzvan Cuc: ”El (Mașala n.r.) a semnat contractul și a plătit factura fără să aibă viză de la Control Financiar Preventiv. (…) Curtea de Conturi a dus măsura în penal și el este singurul semnatar pe contract. A închiriat elicoptere fără procedură clară de achiziție, nu a avut mai multe oferte, a ales el pe cine (firma n.r.) (…)”.
Portalul Ziare.com a menționat răspunderea lui Mașala într-un alt raport incriminator al Curții de Conturi care a efectuase, în 2015, un alt control la CNAIR: ar fi aprobat plata nelegală a unor prime către personalul companiei. ”Aspectele profesionale pe care le menționați au o vechime de peste 10 ani, iar în cazul închirierii elicopterelor, de 7 ani. Toate au fost verificate la momentul respectiv de instituțiile competente ale statului. Subliniez un fapt esențial: nu am fost obligat niciodată să restitui vreo sumă către companie — nici cei 115.000 lei la care faceți referire, nici altă sumă”, a declarat Mașala pentru G4Media.ro fără a preciza dacă speța elicopterelor a făcut obiectul unei cercetări penale.
O altă controversă în care este implicat Ionuț Laurențiu Mașala se leagă de statutul său de șef în cadrul CNAIR și situația sa familială. În acest moment, în cadrul instituției lucrează, ca șef serviciu, fosta sa soție, Dana Adriana Georgiana, dar și partenera sa actuală, Dana Ecaterina Țințe, angajată a Serviciului Juridic, cu care deține o firmă cu activitate în domeniul comerțului cu amănuntul (foto deschidere articol: Mașala și Dana Ecaterina Țințe). ”În ceea ce privește fosta mea soție, cronologia este inversă față de cea sugerată în întrebare: dumneaei s-a angajat la CNAIR cu un an înaintea mea, iar la acel moment nu eram căsătoriți, cum nu eram nici la momentul angajării mele. De asemenea, a fost numită șef de serviciu înaintea mea — eu am ocupat o funcție similară abia aproximativ un an mai târziu și nu dețineam la acel moment nicio funcție de conducere care să-mi fi permis vreo influență asupra angajării sau promovării sale. În ceea ce o privește pe partenera mea, doamna Dana Țințe, precizez următoarele: dumneaei a fost angajata CNAIR cu mult înainte de începerea relației noastre, având un parcurs profesional propriu în companie. Ulterior, a părăsit compania, iar revenirea sa s-a făcut în departamentul juridic. Nu am avut nicio implicare în acest proces — eu activez în zona economică a companiei și nu am avut niciodată vreo atribuție sau autoritate asupra procedurilor de selecție din departamentul juridic”, a transmis Mașala.
O publicație specializată în informații din sfera companiilor de transporturi din România a publicat, anul trecut, un articol în care erau prezentate fotografii cu două SUV-uri cu care cele două femei veneau la serviciu, ambele având numere de înmatriculare inspirate din numele de familie al directorului economic – MSL. Nici una dintre aceste mașini nu apărea, însă, în cele mai recente declarații de avere ale soților Mașala. ”În privința autoturismelor cu numere de înmatriculare personalizate, acestea figurează în acte pe numele deținătoarelor și reprezintă proprietatea lor personală”, a afirmat directorul economic.
În același registru, sursa G4Media.ro și presa au susținut că, în trecut, Mașala a plecat în concediu în Grecia cu mașina de serviciu de la CNAIR. ”Referitor la utilizarea autoturismului de serviciu, precizez că, de fiecare dată, aceasta s-a făcut cu respectarea reglementărilor interne ale companiei și cu aprobările aferente din partea conducerii executive. Nu am făcut obiectul niciunei sancțiuni în urma vreunui control intern sau extern pe acest subiect”, a declarat directorul din cadrul CNAIR.
Ionuț Laurențiu Mașala (49 de ani) este considerat un apropiat al PSD. Despre acest aspect, el a spus că ”Nu aș vrea să comentez, pentru că ar fi un fel de declarație politică, ori zău dacă ma pricep la asta… Lucrez în cadrul acestei companii de când am terminat facultatea, și am lucrat sub toate guvernele și partidele politice…”
În 2019, pe final de mandat, fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc (PSD), l-a numit membru pe Mașala în Consiliul de Administraţie al CNAIR, instituție în care acesta lucrează din 2009.