Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Emma Răducanu va da în optimile de la Queen’s peste Sorana Cîrstea. Cu toate că ultimul meci direct a reprezentat un adevăr coșmar pentru britanică (0-6, 2-6 la Cluj-Napoca), Emma spune că este pregătită.
Campioană la US Open în 2021, Răducanu (42 WTA) nu a mai revenit vreodată la nivelul de joc arătat în complexul din New York.
Britanica a avut parte de un debut solid de turneu la Queen’s, dar acum adversara va fi de un alt calibru: Sorana Cîrstea, cap de serie 7 la competiția londoneză.
Cu toate că Sorana are un sezon 2026 excelent, Răducanu se declară încrezătoare înainte de meciul de joi. În plus, ea spune că va avea parte și de sprijinul publicului.
„Am muncit mult de când am reluat antrenamentele. M-am pregătit intens și pe durata sezonului de zgură.
Nu știi când va da roade munca și cred că victoria (n.r. din primul meci de la Queen’s) este doar rodul eforturilor depuse în ultimele săptămâni”, transmite Emma Răducanu, citată de TennisUpToDate.
„Îmi place mult să joc pe iarbă. Cred că am avut multe sezoane bune pe această suprafață, iar faptul că joc acasă m-a ajutat mereu.
Cred că mi se potrivește această atmosferă.
Cred că a fost un punct de plecare foarte bun. Felul în care mă simțeam pe teren, felul în care mă mișcam, felul în care mă exprimam – pur și simplu totul, nu neapărat tenisul în sine, ci felul în care mă comportam pe teren. Mi-a plăcut foarte mult”, a conchis Răducanu.
Ora de start a meciului de joi, 11 iunie, va fi anunțată de organizatorii de la Queen’s.
De-a lungul timpului, Emma și Sorana s-au întâlnit de două ori, scorul fiind 1-1.
Răducanu s-a impus la Wimbledon în 2021: 6-3, 7-5. De cealaltă parte, Cîrstea a avut câștig de cauză la Transylvania Open, de anul acesta, de la Cluj-Napoca, scor 6-0, 6-2.
Reamintim că România mai are o reprezentantă în optimile de la Queen’s: Jaqueline Cristian (38 WTA) o va întâlni pe Katie Boulter din Marea Britanie, ocupantă a locului 73 mondial.