Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Sorana Cîrstea continuă perioada fastă din carieră: marți, ea s-a calificat în optimile de la WTA Queen’s, turneu care se dispută pe iarbă. Cap de serie 7 la Londra, Sorana a trecut cu ceva emoții de Maddison Inglis, ocupantă a locului 151 mondial, scor 6-4, 5-7, 6-2.
Primul set a fost unul cu trei break-uri, diferența făcându-se de la primire. Sorana a bifat două break-uri, iar manșa i-a revenit cu 6-4. Nu a fost vreo surpriză, Cîrstea fiind favorita clară a acestui meci.
Lucrurile s-au schimbat în a doua manșă: Sorana a avut probleme cu serviciul, iar Inglis s-a distanțat la 4-1, cu două break-uri.
Cîrstea a pus în scenă o revenire spectaculoasă, ea anulând avantajul break-urilor adversarei: s-a ajuns la 4-4.
Efortul revenirii a lăsat urme, iar pe finalul de set Sorana nu a mai putut menține nivelul: Maddison Inglis a avut câștig de cauză cu 7-5.
Sorana a avut un alt nivel în setul decisiv: a servit precis, a fost agresivă cu returul (nu i-a dat timp adversarei, a lovit mingea din urcare) și a fost dominantă de pe baseline.
În aceste condiții, s-a distanțat rapid la 3-0. Cîrstea nu i-a mai dat adversarei vreo șansă reală să revină, iar setul i-a revenit cu 6-2.
Meciul a durat două ore și 29 de minute.
World #18 Sorana Cirstea starts her grass season with a tough 6-4, 5-7, 6-2 win over Australian qualifier Madison Inglis.
Improves to 32-9 in the last (and best) season of her career. pic.twitter.com/nOCDOR1qLS
— José Morgado (@josemorgado) June 9, 2026
Pentru calificarea în optimi, Sorana va primi $28,245 și 60 de puncte în ierarhia WTA de simplu.
Pentru un loc în sferturi, Cîrstea se va duela cu Emma Răducanu, locul 42 mondial.
[WTA Queen’s 🇬🇧]
Après son bon Roland Garros, Sorana Cirstea 🇷🇴 (WTA 18) débute en difficulté sur gazon.
La roumaine septième tête de série s’impose 6-4, 5-7, 6-2 en deux heures et demi face à Maddison Inglis 🇦🇺 (WTA 151).
Prochain match : Emma Raducanu#HSBCChampionships pic.twitter.com/MRWosc2DhY
— FlashTennis (@FlashTennisBE) June 9, 2026
Cele două s-au întâlnit în finala de la Transylvania Open din acest an, iar Sorana s-a impus cu un categoric 6-0, 6-2.
Queen’s Club R2:
Sorana Cirstea vs. Emma Raducanu
Emma won in Wimbledon 2021, but Sori defeated Raducanu 6-0, 6-2 in the Cluj final in February.
— José Morgado (@josemorgado) June 9, 2026
Reamintim că Jaqueline Cristian a învins-o luni pe chinezoaica Qinwen Zheng, scor 6-4, 7-6(4), și s-a calificat în optimile de la Queen’s.