
Rezultate exit poll CURS alegeri prezidențiale 2025, turul 2. Nicușor Dan câștigă în România cu 10% peste George Simion, Așteptăm diaspora
Rezultate oficiale LIVE – alegeri prezidențiale 2025
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
După centralizarea tuturor celor 11.507.695 de voturi valabil exprimate, Nicușor Dan a câștigat scrutinul cu 53.60% din voturi, față de George Simion, care a înregistrat 46,40% dintre voturile valabil exprimate. Nicușor Dan a avut 6.168.692 de voturi, cu 829.589 mai multe decât Simion (5.339.053 voturi).
După centralizarea a 10,74 milioane de voturi, circa 54,2% au fost exprimate pentru Nicușor Dan, în timp de George Simion a primit circa 45,8% dintre voturi.
În numere, Nicușor Dan are 5,8 milioane de voturi, iar George Simion are 4,9 milioane de voturi (o diferență parțială de circa 900.000 de voturi). Nicușor Dan e matematic noul președinte al României.
– rezultatele după centralizarea a circa 10,3 milioane de voturi dintre cele 11,6 milioane exprimate, 54,33% pentru Nicușor Dan și 45,67% pentru George Simion;
– rezultatele după centralizarea a circa 10 milioane de voturi dintre cele 11,6 milioane exprimate, 54,3% pentru Nicușor Dan și 45,7% pentru George Simion;
– rezultatele după centralizarea a circa 9,35 milioane de voturi, 53,98% pentru Nicușor Dan și 46,02% pentru George Simion;
– rezultatele după centralizarea a peste 9 milioane de voturi, 53,81% pentru Nicușor Dan și 46,19% pentru George Simion;
– rezultatele după centralizarea a peste 8,3 milioane de voturi, 53,38% pentru Nicușor Dan și 46,62% pentru George Simion;
– rezultatele după centralizarea a aproape 5,3 milioane de voturi, 51,63 % pentru Nicușor Dan și 48,37 % pentru George Simion;
– rezultatele după centralizarea a aproape 3,37 milioane de voturi, 50,3 % pentru Nicușor Dan și 49,17 % pentru George Simion;
– rezultatele după centralizarea a aproape 888.000 de voturi, 51,89 % pentru George Simion și 48,11 % pentru Nicușor Dan.
Avangarde și CURS au publicat rezultatele exit-pollurilor la alegerile prezidențiale 2025, turul 2, în seara zilei de duminică, 18 mai 2025, imediat după închiderea urnelor, la ora 21.
Rezultate Avangarde ora 21, pentru ora 19, fără diaspora: Nicușor Dan – 54,9%, George Simion – 45,1%
Rezultate CURS ora 21, pentru ora 19, fără diaspora: Nicușor Dan – 54,1%, George Simion – 45,9%
La ora 22 apar și rezultatele exit pollurilor pentru ora 21. Nici acestea nu includ votul românilor din diaspora.
Citiți și: Sondajele înainte de turul 2 al alegerilor prezidențiale 2025 – Evoluția celor doi candidați
Ce este CURS și când vine exit poll-ul său la alegerile prezidențiale 2025?
CURS este un institut de cercetare sociologică fondat în 1990, la scurt timp după Revoluție, fiind unul dintre pionierii cercetării de opinie în România postcomunistă. Conform propriilor declarații, CURS se specializează în:
sondaje de opinie publică;
cercetări de piață și marketing;
evaluări sociale și politice.
CURS va publica rezultatele exit-poll-ului său din ziua alegerilor prezidențiale 2025, turul 2, imediat după ora 21.
Exit pollurile CURS – metodologie și influență
Un exit poll CURS este realizat în ziua alegerilor, direct la ieșirea din secțiile de votare, unde intervievatorii adresează votanților întrebări, cerându-le să spună cu cine au votat – totul în mod anonim și confidențial. CURS selectează secțiile de votare pe baza unei eșantionări statistice reprezentative la nivel național, ținând cont de variabile demografice și regionale.
În ultimii ani, CURS a colaborat frecvent cu Avangarde pentru realizarea exit pollurilor prezentate la diverse posturi de televiziune din România. Aceste colaborări au urmărit extinderea acoperirii teritoriale și consolidarea rezultatelor, oferind estimări mai robuste și mai credibile.
Relevanță și acuratețe exit poll CURS
De-a lungul anilor, exit pollurile CURS s-au dovedit relativ precise, cu erori mici sau moderate în raport cu rezultatele oficiale. La alegerile parlamentare din 2020, precum și la alegerile prezidențiale din 2014 și 2019, estimările CURS s-au apropiat destul de mult de scorurile finale.
În primul tur al alegerilor prezidențiale 2025, însă, diferența între rezultatul exit poll CURS și scorul final obținut de candidatul George Simion a fost semnificativă.
Rezultate exit-poll CURS, alegeri prezidențiale 2025, turul 1:
George Simion, 33,1%
Crin Antonescu, 22,9%
Nicușor Dan, 20,9%
Victor Ponta, 15%
Elena Lasconi, 4%
Rezultatele finale exacte ale votului din turul 1 al alegerilor prezidențiale 2025:
George Simion – 40,96%
Nicușor Dan – 20,99%
Crin Antonescu – 20,07%
Victor Ponta – 13,04%
Elena Lasconi – 2,68%
Citiți și: Rezultate exit-poll la turul 2 al alegerilor prezidențiale 2025 – Curs + Avangarde
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank