Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Elevii români au obținut două medalii de aur și trei de argint la ediția din 2026 a Olimpiadei Internaționale de Fizică (IPhO), desfășurată între 4 și 12 iulie la Bucaramanga, în Columbia.
Toți cei cinci membri ai lotului național au urcat pe podium, confirmând încă o dată performanțele României la una dintre cele mai prestigioase competiții școlare din lume.
Potrivit Ministerul Educației și Cercetării, medaliile de aur au fost câștigate de Vlad Bolohan și Andrei Vila, ambii elevi ai Liceul Teoretic Internațional de Informatică.
Medaliile de argint au revenit lui Rareș Muntean, elev la Liceul Teoretic Ioan Jebelean, lui Alexandru Jicu, de la Colegiul Național Gheorghe Vrănceanu, și lui Alexandru Condrea, elev al Liceul Teoretic Internațional de Informatică.
Lotul României a fost coordonat de Sebastian Popescu și de Gabriel Florian.
Ministerul Educației și Cercetării a transmis felicitări elevilor, profesorilor și familiilor acestora pentru rezultatele obținute și pentru efortul depus în pregătirea competiției.
Ediția cu numărul 56 a Olimpiadei Internaționale de Fizică a reunit 381 de concurenți din 90 de țări, fiind considerată una dintre cele mai importante competiții internaționale dedicate elevilor pasionați de fizică.
Reprezentanții ministerului au precizat că participarea loturilor României la olimpiadele internaționale este susținută prin finanțarea taxelor de participare, a cheltuielilor de deplasare și a diurnelor, precum și prin organizarea etapelor de selecție desfășurate la nivel local, județean și național.