Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Google a anunțat introducerea unor noi etichete care vor indica utilizarea inteligenței artificiale în realizarea reclamelor afișate pe platformele sale, inclusiv Search, YouTube și Discover.
Măsura face parte dintr-un efort mai amplu de creștere a transparenței în publicitatea digitală, potrivit unui anunț pe site-ul oficial.
Potrivit companiei, utilizatorii vor putea afla dacă o reclamă a fost creată sau modificată cu ajutorul AI prin intermediul secțiunii „How this ad was made”, disponibilă în panoul „My Ads Center”.
Acesta poate fi accesat prin meniul reprezentat de cele trei puncte afișate în colțul din dreapta sus al fiecărei reclame.
Google precizează că reclamele realizate cu propriile sale instrumente de publicitate bazate pe inteligență artificială generativă vor primi automat o etichetă care indică utilizarea AI.
În cazul în care agenții de publicitate folosesc soluții AI dezvoltate de alte companii, aceștia vor trebui să declare acest lucru în momentul încărcării materialelor publicitare pe platformele Google.
„Pe măsură ce inteligența artificială generativă oferă noi posibilități pentru companiile de toate dimensiunile, introducem funcții suplimentare de transparență pentru a ajuta utilizatorii să înțeleagă mai bine reclamele pe care le văd”, a transmis compania într-o postare publicată pe blogul său oficial.
Gigantul american susține că noul sistem este conceput pentru a simplifica procesul de raportare și conformare la regulile privind utilizarea inteligenței artificiale în publicitate.
În funcție de legislația locală, informația privind utilizarea AI ar putea fi afișată nu doar în panoul „My Ads Center”, ci și direct pe reclamă. Eticheta poate fi aplicată automat sau în urma declarației făcute de advertiser.
Google subliniază că această inițiativă completează alte măsuri deja implementate pentru identificarea conținutului generat artificial.
Printre acestea se numără utilizarea tehnologiei SynthID, care introduce marcaje digitale invizibile în materialele create cu instrumentele sale de AI.
Compania amintește și că, încă din 2023, a introdus obligația ca reclamele electorale să indice utilizarea conținutului sintetic sau modificat digital.
Reprezentanții Google afirmă că noile etichete nu modifică regulile existente privind publicitatea pe platformele companiei.
Reclamele considerate înșelătoare sau menite să inducă utilizatorii în eroare vor continua să fie interzise, indiferent dacă au fost create cu ajutorul inteligenței artificiale sau prin metode tradiționale.
Compania susține că măsurile de verificare a advertiserilor și noile instrumente de transparență sunt menite să ofere utilizatorilor mai multe informații despre cine se află în spatele unei reclame și despre modul în care aceasta a fost realizată.
Fondată în 1998 de Larry Page și Sergey Brin, Google este una dintre cele mai mari companii de tehnologie din lume, activând în domenii precum căutarea online, publicitatea digitală, cloud computing, hardware și inteligența artificială.