G4Media.ro

Revelion în stradă, organizat de Primăria Arad. Anul trecut, arădenii au avut…

sursa: Pexels

Revelion în stradă, organizat de Primăria Arad. Anul trecut, arădenii au avut Revelion online

Primăria Arad va relua tradiţia organizării petrecerii publice de Revelion, în Piaţa Revoluţiei, după un an de pauză impusă de pandemia de COVID-19, însă din cauza timpului scurt rămas de la ridicarea unor restricţii vor fi contractaţi mai mult artişti locali pentru concerte, anunță Agerpres.

„După un an de pauză, intenţionăm să organizăm un eveniment deosebit pentru arădeni, prin care să marcăm trecerea în noul an. Nu va lipsi nici focul de artificii. Zilele acestea se lucrează la programul evenimentului pe care-l vom face public în scurtă vreme. Ce putem spune în acest moment este ca tradiţionalul concert din noaptea de Revelion va fi susţinut de artişti locali, dar vom avea şi un invitat special”, a declarat vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Ralu Cotrău.

Petrecerea publică, care în fiecare an atrăgea mii de persoane, va avea loc tot în Piaţa Revoluţiei, în faţa Palatului Administrativ.

Anul trecut, autorităţile locale au organizat primul Revelion online, folosind o platformă prin care a transmis spectacole, în timp ce evenimentele obişnuite din stradă, precum concerte şi jocuri de artificii, au fost anulate din cauza măsurilor de restricţie impuse de pandemie. A fost pentru prima dată când trecerea dintre ani a fost sărbătorită în mediul online, pe platforma special concepută, denumită „Scena Online Arad”.

În 2019, la ultimul Revelion public, la Arad a concertat solistul şi actorul american Marty Cintron, devenit celebru în anii ’90 după ce a fondat trupa No Mercy.

Sursa foto: Pexels

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...