Home » Analize » Republica Moldova are pentru prima dată în istorie o echipă calificată în grupele Champions League: Sheriff Tiraspol intră în clubul select al fotbalului european în acest sezon

Republica Moldova are pentru prima dată în istorie o echipă calificată în grupele Champions League: Sheriff Tiraspol intră în clubul select al fotbalului european în acest sezon

Republica Moldova are pentru prima dată în istorie o echipă calificată în grupele Champions League: Sheriff Tiraspol intră în clubul select al fotbalului european în acest sezon
sursa foto: Facebook/ FC Sheriff
Ascultă articolul

Sheriff Tiraspol a devenit miercuri seara prima reprezentantă a Republicii Moldova care se califică în grupele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a terminat la egalitate cu Dinamo Zagreb, 0-0, în deplasare, în manşa a doua a play-off-ului, transmite Agerpres.

Sheriff a câştigat prima manşă cu scorul de 3-0 în faţa campioanei Croaţiei.

- articolul continuă mai jos -

„Moment istoric!”, a titrat publicația Agora.md, în timp ce Ziarul de Gardă scrie că pentru această performanță Sheriff va primi de la forul fotbalistic european peste 15 milioane de euro.

Clubul Sheriff Tiraspol, fondat în 1997, este controlat de milionarul Victor Gușan, care deține și holdingul Sheriff – cea mai mare companie din stânga Nistrului, mai notează jurnaliștii ZDG. Sheriff controlează, practic, principalele activități economice din autoproclamata republică nistreană, fiind implicată în comerțul produselor alimentare angro și cu amănuntul (prin lanțul de supermarketuri pe care îl deține), a carburanților, medicamentelor și altor produse. De asemenea, Sheriff desfășoară activități de comerț a automobilelor, dar și în domeniul construcțiilor și cel imobiliar.

Tragerea la sorți a grupelor Champions League se va desfășura la Istanbul, joi, de la ora 19:00.

sursa foto: Facebook\ FC Sheriff

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole