REPORTAJ Cortina d’Ampezzo, după ce s-a stins flacăra olimpică / Șantiere, prețuri de lux și moștenirea de beton și gheață / Viața românilor care lucrează aici

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

Este final de martie, iar soarele de primăvară începe să topească zăpada de pe crestele stâncoase ale muntelui Cristallo. Afară sunt la amiază până spre 13, 14 grade Celsius și încă se mai schiază la Cortina d’Ampezzo. Dacă dimineața pârtia e perfectă, perfect ”pieptănată”, arătând că italienii sunt de departe cei mai buni în domeniu din lume, după orele amiezii începe să se strice, zăpada devenind apoasă.

Pe Corso Italia, faimoasa stradă pietonală din inima stațiunii Cortina d’Ampezzo, ritmul este însă nefiresc de lent.

Până acum câteva săptămâni, aici era centrul lumii sporturilor de iarnă, un furnicar de atleți, jurnaliști, oficiali, turiști și forțe de securitate. Astăzi, zgomotul dominant este cel al macaralelor și al camioanelor care demontează schelele, tribunele temporare și uriașele bannere cu sigla „Milano-Cortina 2026”.

În plus, e mult praf, se construiește mult, circulă camioane, se așază macarale și se montează garduri de protecție în jurul noilor șantiere. Aici vara e scurtă, iar oamenii locului, probabil rămași cu bani după evenimentele olimpice, se grăbesc să investească. Se lucrează la străzi, la fațade, se ridică noi pensiuni și hoteluri. Se zugrăvește și vopsește. E ca un mușuroi agitat, însă nu de turiști aflați în căutarea aerului curat, ci de muncitori obișnuiți cu praful.

„Regina Dolomiților” se trezește dintr-o mahmureală olimpică. După ce a găzduit Jocurile Olimpice și Paralimpice, stațiunea italiană se confruntă acum cu realitatea post-eveniment: o infrastructură modernizată, conturi pline pentru unii, dar și o criză a identității și a costului vieții pentru localnici.

Moștenirea de beton și gheață

Cea mai vizibilă cicatrice – sau triumf, depinde pe cine întrebi – de pe fața orașului este noua pârtie de bob, sanie și skeleton Eugenio Monti. Subiectul unor controverse uriașe, proteste ecologiste și bugete depășite în anii premergători Jocurilor, structura șerpuiește acum uriașă printre pini. Deși a arătat spectaculos la televizor, localnicii privesc tubul de gheață cu scepticism.

„E un monstru de beton care ne-a costat zeci de milioane de euro. Acum, marea întrebare este cine va plăti pentru întreținerea lui în următorii 20 de ani. Câți oameni practică skeletonul în Italia?”, se întreabă localnicii arătând spre instalația uriașă.

Presa din Italia scrie că pista de bob, va aduce o pierdere estimată de aproape 700.000 de euro pe an, ceea ce înseamnă aproximativ 14 milioane de euro care vor fi suportate de municipalitatea din Cortina d’Ampezzo în următorii douăzeci de ani.

Teama de „elefanți albi”, arenele sportive abandonate după competiții, este extrem de clară în zonă. Un subiect care rămâne aprins după aproape fiecare ediție a Jocurilor Olimpice, indiferent dacă sunt de vară ori de iarnă.

Pe de altă parte, Stadio Olimpico del Ghiaccio, construit inițial pentru Jocurile din 1956 și renovat masiv pentru 2026, este o bijuterie. O bijuterie utilă, chiar.

Acoperișul refăcut și facilitățile ultramoderne au transformat arena într-un centru care va putea găzdui concerte și competiții internaționale pe tot parcursul anului. De asemenea, drumurile de acces și centurile ocolitoare, construite pe repede-înainte, au fluidizat traficul infernal care sugruma stațiunea în sezoanele de vârf.

De știut: hărțile de navigație încă nu au actualizat noile rute și e de preferat ca din loc în loc să vă orientați după indicatoarele stradale. Astfel că apare câte un tunel din care ieși cu aproape 10 minute mai repede decât dacă ai fi luat-o pe vechile drumuri.

Efectul „Airbnb” și exodul localnicilor

Dacă din punct de vedere vizual Cortina este mai strălucitoare, din punct de vedere social Jocurile au lăsat o amprentă dură. Olimpiada a accelerat un fenomen care deja măcina comunitatea: transformarea zonei într-o locație exclusivistă. Devine lux și să lucrezi aici.

Cortina a fost mereu o destinație scumpă, preferată de elitele din Milano sau Roma, dar pregătirile pentru 2026 au aruncat prețurile imobiliare în aer.

Mulți proprietari și-au evacuat chiriașii pe termen lung în anii 2024-2025 pentru a transforma apartamentele în unități de cazare regim hotelier la prețuri exorbitante pentru luna olimpică.

Astăzi, cu străzile mai libere, consecințele sunt evidente. Restaurantele și cafenelele se plâng însă că nu găsesc personal.

„Am făcut bani în februarie, a fost un flux incredibil. Dar acum nu am ospătari. Un băiat care lucrează la bar nu își permite să închirieze o cameră în Cortina nici măcar cu salariul pe două luni. Angajații fac naveta și câte o oră pe drumuri de munte, din satele vecine de pe vale. Orașul riscă să devină un resort de lux fără suflet, fără oameni care să locuiască efectiv aici tot anul”, se plâng localnicii în presa locală.

O româncă la Cortina: ”Ceilalți sunt mai patrioți, nu vor să vină”

Aici întâlnim o româncă din sudul țării. Lucrează la un hotel de lângă Cortina de 15 ani și spune că între sezoane se întoarce acasă. Ca apoi să revină în Italia. E prinsă ca zeci de mii de alți români între două lumi, două case.

”Aici sunt două sezoane, unul de iarnă și altul de iarnă. Acum închidem totul și redeschidem peste două luni, pentru sezonul de vară. M-am obișnuit să vin aici, deși acum sunt locuri la noi în țară unde se plătește aproape la fel de bine ca aici. Prefer să mă întorc de fiecare dată pentru că m-am obișnuit cu locul și cu oamenii de aici”, spune ea. Ne mărturisește că hotelul în care lucrează a fost închiriat de oficiali nu doar în luna olimpică. ”Am avut doar oficiali. Sportivii au fost cazați cu toții în satul olimpic. Pentru noi a fost foarte bine, pentru că oficialii stăteau pentru perioade lungi de timp, am avut ocupat de aproape de la începutul anului”, spune ea.

Lucrează de peste 20 de ani în Italia și e singura care vine aici, din familia ei.

”Ceilalți sunt mai patrioți, nu vor să vină”, explică ea conspirativ. Nu apuc să insist pe subiect, pentru că se întoarce la muncă.

Mai jos de Cortina în aproape toate localitățile găsești români. La Colle de Santa Lucia, la aproximativ 30 de kilometri de Cortina, proprietarul singurului magazin alimentar e căsătorit cu o româncă. Tot româncă e și cumnata proprietarului vilei în care am locuit aici, în urmă cu câteva luni.

Promisiunea verde vs. Realitatea albă

Comitetul de organizare a promis că Milano-Cortina 2026 vor fi „cele mai sustenabile Jocuri din istorie”. Raportul final al ecologiștilor va veni probabil peste câteva luni, dar la fața locului, peisajul este mixt.

Este adevărat că nu s-au construit structuri gigantice de la zero (cu excepția pârtiei de bob), folosindu-se la maximum infrastructura existentă în nordul Italiei. Totuși, iarna blândă din 2025-2026 a forțat organizatorii să se bazeze masiv pe zăpada artificială.

Pe pârtiile Tofane, de altfel unele din cele mai frumoase pe care le-am văzut vreodată, unde au avut loc probele de schi alpin feminin, bazinele imense de apă construite pentru tunurile de zăpadă au reconfigurat hidrologia zonei. În plus, tăierile de arbori seculari pentru extinderea anumitor zone de sosire rămân o rană deschisă pentru activiștii de mediu care amintesc constant că Dolomiții sunt sit protejat UNESCO.

Tribunele de oțel depun mărturie la poalele pârtiilor că aici s-a desfășurat ceva grozav. Zecile de muncitori, macaralele și sunetul de metal trântit arată însă că totul s-a sfârșit.

Sursa foto: G4Media

Pe una din pârtiile de aici îl întâlnesc pe Walter Del Favero (foto centru), fost antrenor al echipei naționale chineze de snowboard. Ar fi trebuit să antreneze lotul asiaticilor și pentru Jocurile Olimpice, chiar s-au antrenat sportivii din China aici, o perioadă, însă în final a declinat oferta. Pentru mulți dintre noi, motivul pare incredibil.

”Am o fetiță de patru ani și nu am vrut să sacrific din timpul acordat ei pentru câteva rânduri în CV”, îmi explică el în timp ce urcăm cu telescaunul. „Părinții mei sunt în vârstă, ne ajută, însă nu ar fi putut să-mi suplinească lipsa. Așa că am decis să refuz oferta”, spune el. A fost însă alături de chinezi la ultima ediție de cupă mondială. „Am avut stipulat în contract că nu merg cu echipa în deplasările lungi”, spune el.

E monitor de schi, iar în aceste zile e implicat într-o acțiune pentru copii diagnosticați cu SMA. Îi dă pe pârtie cu ”ovetti”, un scaun cu schiuri unde sunt așezate persoanele cu dizabilități.

”Îmi place ce fac, aici sunt acasă, iar dacă pot să ajut, cu atât mai bine”, spune el. Îl întreb de români. ”Am foarte mulți prieteni români, sunt oameni de treabă. Pentru mine e spectaculos cum reușiți să vorbiți italiana într-un timp atât de scurt, eu nu-mi dau seama nici dacă vorbiți română, poloneză sau rusă”, spune el râzând. Și urmează o lungă discuție despre ”insula de latinitate”.

Ce urmează?

Cortina d’Ampezzo respiră adânc în această primăvară. Epuizată, dar mai bogată. Modernizată, dar mai scumpă.

În sediul primăriei, discuțiile s-au mutat deja de la sport la marketing pe termen lung. Scopul este ca brandul „Cortina”, acum revitalizat global, să atragă turiști din Asia și America de Nord nu doar pentru schi, ci și pentru turismul de vară.

Pe străzile care se golesc ușor-ușor de panourile publicitare cu inelele olimpice, rămâne însă o incertitudine. Ce urmează?

Jocurile Olimpice din 2026 și-au îndeplinit misiunea de a pune din nou Cortina pe harta mare a lumii, așa cum s-a întâmplat în 1956, ultima oară când aici s-au organizat Jocuri Olimpice. Rămâne de văzut dacă prețul plătit – de la miliardele de euro din bugetul național și regional, la transformarea ireversibilă a pieței imobiliare locale – va fi considerat, peste ani, o investiție de aur sau un lux pe care mica comunitate din munți nu și-l putea, de fapt, permite.

Costă aici o cameră la un hotel decent undeva la 200 de euro pe noapte, doar cu mic dejun. Există și variante mai ieftine, însă dincolo de cazare, totul costă. O masă pentru două persoane pornește de la 80 – 100 de euro, la fel, în funcție de preferințe, însă ski-pass-urile sunt fixe: 72 de euro costă acum, pe zi, pentru un adult. Preț de extra-sezon. Pentru o familie care vrea să schieze trei zile doar ski-pass-urile trec de 500 de euro.