REPORTAJ Amintiri cu ruși din timpul celui de-al Doilea Război Mondial: Rușii căutau femei, pe unele le mutilau dacă nu voiau să plece cu ei / Celor care se opuneau le tăiau sânii 

În plin război dintre Rusia și Ucraina, oamenii din Suceava, orașul cel mai tranzitat de mii de refugiați în ultimele zile, se tem ca istoria să nu se repete. Imaginile văzute la televizor le amintesc de momentele trăite în perioada celui de-al Doilea Război Mondial și se tem pentru generațiile care vin din urmă.

Aurel Grigore, în vârstă de 94 de ani, povestește pentru G4 Media momentele trăite de el și familia acestuia în timpul ”eliberării” României de către trupele sovietice.

“Au trecut atâția ani. Viața mea s-a dus, dar mă tem pentru generațiile care vin din urmă, pentru copii, nepoți și familiile lor. Mă uit în urmă și îmi amintesc prin ce am trecut și eu. Nu aveam buncăre unde să ne ascundem, stăteam la țară. Știu că atunci când au venit rușii, stăteam cu toții prin beci. Nu înțelegeam de ce trebuie să stau pe întuneric, cu șobolanii, atât de multe ore. Mama plângea, săraca, mereu. “

Pentru a supraviețui, oamenii își făceau tranșee în care stăteau o mare parte din noapte, atunci când atacurile rușilor se amplificau.

“Am văzut imagini cu copii care făceau cocktailuri Molotov. Noi nu aveam de unde să facem așa. Săpam tranșee în pământ, în jurul casei, apoi stăteam ascunși acolo, aproape cădea pământul pe noi. În tot acest timp, nu mai sperai că scapi cu viață. Sora mea a dispărut atunci. Rușii căutau femei, pe unele le mutilau dacă nu voiau să plece cu ei. Au luat-o atunci și nu a mai avut cine să o caute. Era o fată frumoasă. Făceau semne și vorbeau în rusă. Nu s-a putut nimeni opune că ne împușcau.”, adaugă Aurel Grigore.

Oamenii povestesc cum nu puteau face nimic în timp ce rușii intrau în curțile lor și căutau mâncare sau le luau animalele din adăpost. Maria Grigore, soția lui Aurel, în vârstă de 92 de ani, povestește cum a fost invazia rușilor în propria locuință.

“Noi eram cu toții ascunși în beci. Aveam vaci multe, boi, viței, oi, din asta mâncai în acele timpuri. Am auzit cum au spart ușa grajdului, au luat boul și au plecat. Nu aveau ce să mănânce, le erau foame. Am ieșit cu toții imediat după ce au plecat. Era noapte. L-au dus la capătul livezii, casa noastră era între o pădure și o livadă, au făcut un foc mare și l-au tăiat acolo, apoi l-au mâncat.”, povestește aceasta pentru G4 Media.

Țăranii rămâneau fără animale, cereale sau bunuri din curte, dar erau bucuroși că nu le distrugeau casele și că aveau unde să stea. Elisabeta Androv, una din surorile lui Aurel Grigore, povestește cum nu le mai rămânea nimic să mănânce.

“Veneau și alegeau găinile cele mai mari pe care le aveam. Noi stăteam în beciuri sau în tranșee. Știam că vin rușii atunci când începeau câinii să urle. Dacă intrau în curte, apoi îi omora și pe ei. Deschideau ușa de la poiata unde stăteau găinile și nu auzeam decât cum se zbat. Găseam apoi toată poiata plină de pene, iar găinile mai mici și slabe erau lăsate. Luau doar cocoșii de carne și găinile cele mai mari. Hambarele de porumb erau golite, grâul nu mai exista, luau tot ce găseau de mâncare de prin curți. Nu mai aveam nici noi ce mânca. Grădinile erau goale, scoteau tot ce găseau de prin pământ. ”, adaugă aceasta.

Elisabeta mai povestește și cum erau umilite femeile în acea perioadă și la ce tratamente erau supuse dacă erau găsite de către ruși.

“Femeile erau prinse și obligate să întrețină relații cu rușii. Cele care se opuneau, le erau tăiați sânii și rămâneau mutilate. Era împrăștiată neliniștea și frica. Atunci au dispărut o grămadă de femei și copii, fete tinere. Nu mai știe nimeni de ele. Unii au spus că ar fi fost luate de ruși și trecute granița, alții spun că au fost omorâte, nimeni nu știe.”, mai spune ea.

Deși au crezut că nu vor scăpa cu viață, oamenii au încercat să dea uitare momentelor prin care au trecut cu mulți ani în urmă, dar se tem ca istoria să nu se repete.

“Nu am crezut că vom ajunge la bătrânețe și să fim cât pe ce să trăim aceleași vremuri. Nu rămâne decât să ne rugăm pentru familie noastre, pentru copii, pentru nepoți. Noi ne-am trăit vremea.”, adaugă Aurel Grigore pentru G4 Media.