Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Reparațiile la podul dintre peninsula anexată Crimeea și sudul Rusiei, care a fost avariat sâmbăta trecută în urma unei explozii, vor fi finalizate până în iulie 2023, se arată într-un document publicat pe site-ul guvernului rus, citat de Reuters.
Podul din Crimeea, un proiect emblematic al guvernării președintelui rus Vladimir Putin, a fost avariat în urma unei explozii pe care Rusia a pus-o pe seama Ucrainei. Unii oficiali ucraineni au sărbătorit incidentul, dar Kievul nu și-a asumat răspunderea.
Revenim cu detalii…
Pana terminati reparatia il distruge de tot se termina si razboiul.
Asta în cazul in care nu mai apare ceva până atunci, Doamne ferește.
Pana atunci Crimeea e deja sub control ucrainean, nu știu dacă mai are rost sa se agite
Pai și trolli sovietici care ne puneau a doua zi după atac, filmulețe din 2016, cu care ne „demonstrau” că pe pod se circulă normal, ce facem? :-)))) lool
Să îi aruncam la ghena l? :))))
Pana in 2023 il mai bubuie ucrainienii de vreo cateva ori.