G4Media.ro

Regulile de la Bacalaureat 2023, publicate de Ministerul Educației. Candidații pot intra…

Foto: Pexels.com

Regulile de la Bacalaureat 2023, publicate de Ministerul Educației. Candidații pot intra în săli de la 7:30, la 9 începe examenul

Probele scrise de la Examenul de Bacalaureat 2023 încep luni, 26 iunie, cu examenul la Limba și literatura română. Accesul candidaților în săli este permis începând de la ora 7:30, până la ora 8:30, conform ghidului publicat de Ministerul Educației sâmbătă. Fiecare probă începe la ora 9. Candidații susțin marți, 27 iunie, proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie, iar miercuri pe cea la alegere în funcție de profil, scrie Edupedu.ro.

Candidații trebuie să aibă la ei actul de identitate pentru a putea fi legitimați începând cu ora 8:30, când ușile sălilor de examen se închid și rămân cu profesorii asistenți pentru instructaj.

Timpul de redactare a subiectelor pentru fiecare probă scrisă este de 180 de minute și se calculează imediat după distribuirea, către candidați, a subiectelor, conform sursei citate.

Timpul poate fi prelungit cu maximum două ore pentru candidaţii pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Națională de Bacalaureat – 2023, în baza prevederilor Procedurii nr. 33576/31.10.2022 cu privire la asigurarea condiţiilor de egalizare a şanselor pentru elevii cu deficienţe de vedere, deficienţe de auz şi tulburări de neurodezvoltare.

„Candidaţii care dețin materiale/obiecte interzise în sala de examen (telefoane mobile, culegeri, manuale, notiţe, însemnări etc., precum şi orice mijloace electronice de calcul sau de comunicare, poşetă/geantă etc.) sunt îndrumaţi spre sala de depozitare a acestora, unde vor primi o pungă/plic în care să le introducă, împreună cu o declarație-tip în care se menționează numele și prenumele și obiectele personale care vor fi depozitate”, conform ghidului, integral mai jos în știre.

Pașii după ce ajungi în sala de examen

Conform Ghidului, candidaţii vor fi conduși, de către asistenţi, direct către locul destinat, în sala de examen, unde vor fi aşezaţi câte unul în bancă, în ordine alfabetică, în funcţie de disciplina şi de tipul de subiect primit.

În intervalul 8:30 – 9:00, candidaţii vor fi legitimaţi şi li se va explica modul de desfăşurare a probei.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...