Home » Articole » Regimurile militare aflate la putere în Burkina Faso, Mali şi Niger s-au unit într-o „confederaţie”

Regimurile militare aflate la putere în Burkina Faso, Mali şi Niger s-au unit într-o „confederaţie”

Regimurile militare aflate la putere în Burkina Faso, Mali şi Niger s-au unit într-o „confederaţie”
sursa foto: X/ Colonel Assimi GOITA
Ascultă articolul

Regimurile militare aflate la putere în Burkina Faso, Mali şi Niger s-au unit într-o „confederaţie”, în timpul primului lor summit care a avut loc sâmbătă, la Niamey, o decizie care oficializează ruptura lor cu restul blocului vest-african, informează AFP, citată de Agerpres.ro.

Şefii de stat ai celor trei ţări, militari instalaţi la putere în urma unor lovituri de stat, „au decis să treacă la o nouă etapă, spre o integrare mai aprofundată între statele membre”, se spune în comunicatul final al summitului.

- articolul continuă mai jos -

„În acest scop, ei au adoptat tratatul ce instituie o confederaţie între Burkina Faso, Mali şi Niger, denumită Confederaţia Statelor din Sahel (AES)”, se precizează în comunicat.

Cele trei ţări ale AES au anunţat în ianuarie că se retrag din Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest (CEDEAO), organizaţie pe care ei o consideră instrumentalizată de Franţa, fostă putere colonială.

Crearea acestei confederaţii vine să confirme acest divorţ.

Şefii de stat ai ţărilor din CEDEAO urmează să se reunească duminică la Abuja, unde problema relaţiilor cu AES se va afla pe agenda discuţiilor.

Ţările din AES au format în martie o forţă comună pentru a lupta împotriva jihadiştilor care le atacă în mod regulat teritoriile.

Sâmbătă, ele şi-au exprimat de asemenea dorinţa de a „mutualiza mijloacele lor”, în sectoare considerate strategice, precum agricultura, apa, energia sau transporturile.

De asemenea, ele au cerut ca limbile locale să fie utilizate mai mult în media publice şi private din ţările lor.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole