G4Media.ro

Regia Protocolului de Stat investește în secret 9 milioane de euro în…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Regia Protocolului de Stat investește în secret 9 milioane de euro în transformarea unui sediu de partid din București într-o reședință de familie / SURSE: Imobilul va fi reședința președintelui Iohannis după terminarea mandatului

Fostul sediu al Partidului Național Liberal și al ALDE de pe Bulevardul Aviatorilor numărul 86 din București este pe cale să fie transformat într-o ”locuință individuală” care va fi atribuită președintelui Klaus Iohannis după ce acesta își va termina al doilea mandat, a declarat pentru G4Media.ro o sursă din mediul politic. Aceeași sursă a susținut că, în final, lucrările de amenajare vor costa 45 de milioane de lei (circa 9 milioane de euro).

Regia Autonomă ”Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”, instituția care are în administrare imobilul și contractul de lucrări a refuzat să răspundă unor întrebări trimise de G4Media.ro pe marginea acestui subiect încă de pe data 22 ianuarie 2024.

În extrasul de Carte Funciară al clădirii de pe Aviatorilor a fost notat pe 26 iulie 2023 faptul că Primăria Generală a Municipiului București a autorizat executarea unor ”lucrări de construire pentru: remodelare interioară și exterioară, schimbarea destinației construcției în locuință individuală din clădire birouri/sediu partid, construcții anexe, cu toate instalațiile interioare aferente, împrejmuire, utilități”.

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Antreprenorul general ar fi societatea Bog’Art SRL București care, exact trei luni mai târziu, a gajat veniturile obținute din acest contract la Banca Raiffeissen, în contul unui împrumut. Din acest contract reiese și suma contractului de lucrări încheiat de Bog’Art cu RAAPPS: 45 de milioane de lei.

Modalitatea de atribuire a contractului și valoarea acestuia nu apar, însă, și în portalul destinat achizițiilor publice, deși aici figurează alte contracte de reabilitare ale unor imobile administrate de RAAPPS. Patronul Bog’Art, Raul Doicescu, nu a răspuns apelurilor G4Media.ro. În trecut firma sa a ridicat noul sediu al Serviciului de Protecție și Pază condus de generalul Lucian Pahonțu.

Tot din extrasul de Carte Funciară reiese faptul că proprietatea de pe Aviatorilor este amplasată pe un teren de 1.110 mp și constă din trei imobile: clădire birouri (S+P+1E) cu suprafața construita la sol de 475 mp și suprafață construită desfășurată de 1.265 mp, un garaj cu suprafața construită desfășurată de 43 mp și o cabină poartă cu suprafața de 23 mp.

Conform legii, foștii președinți au dreptul să primească din partea RAAPPS o reședință oficială. Președinte înainte de Klaus Iohanis, lui Traian Băsescu i s-a repartizat o vilă de pe strada Gogol din București, și aici având loc lucrări de reabilitare înainte de mutarea acestuia. Renovarea imobilului a costat cu mult sub prețul clădirii de pe Aviatorilor: circa 300.000 de euro.

Subiectul imobilului de pe Aviatorilor a fost dezvăluit, în premieră, de Recorder.ro, cifra vehiculată pentru lucrări fiind de 7 milioane de euro (informațiile G4Media.ro indică costuri de 9 milioane de euro pentru modernizarea vilei). În același registru, la începutul lunii ianuarie, mai multe canale media au informat, citând surse din administrație, că Iohannis urma să primească după al doilea mandat un alt imobil, pe strada Gogol, în apropierea celui repartizat lui Băsescu în 2015.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

41 comentarii

  1. merita si TRADATORUL o casa , ca alea de la sibiu sunt prea mici pentru egoul lui .. plus sa ne gandim cati bani economisim ca nu mai trebuie sa opreasca avionul la sibiu …
    votati PSDNLUDMR pentru si mai multi SPECIALI !!!

    • da ma, merita la cate vacante a facut in interesul Romaniei. Acu merita si el o casa decenta, nu ca alea 6 luate din meditatii. Si nu, noi nu mai votam psdnludmr, ca nu suntem chiar asa i ioti, votam HAUR+ȘOȘ si pe ȘoȘoaca presedinte.

    • A renunțat la Vilă Lac… Va uitați acum și la mărunțiș de 8 milioane de euro, după tot ce a făcut pentru țara asta.

      Uitați-vă, acum, este gata să se sacrifice și să chiar conducerea NATO, dacă cârcotiți atâta!

    • Presa publica schita viitoarei resedinte: dormitoare de 36 mp, fiecaruia atasate bai de 20mp. terase si o debara comuna de 67 mp. Plus alte incaperi de protocol la parter. Plus…
      Ceausescu se rasuceste in mormant de invidie

  2. Totuși, ceva economii se vor face, având în vedere că următorul safari in Africa și-l va plăti din buzunar.

    • Esti convins? Eu nu, la cat de mizerabil este

  3. Iohannis – un porc vanitos

  4. Asta in timp ce Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov ar putea fi închis din cauza problemelor financiare. Si nu e singurul, doar ca acesta a aparut in presa. Cat cinism.

  5. Dane,v-ati coit cu subiectul pana v-a luat recorder.ro fatza..habarnistul ala arogant ar trebui sa putrezeasca in puscarie,nu pe Aviatorilor!Mai tineti minte cum l-au tavalit televiziunile pe Chioru’ pentru renovari de 300 de mii?Nici de petarda aia aia de Constantinescu nu mi-e sila cum mi-e de groful asta ignorant!

    • sunt curios daca haznaua 3 va comenta ceva pe subiect.

  6. Dar cred ca este firesc… Daca nu a fost lăsat să-și ia Vila Lac 1, după o modestă renovare de 60 de milioane de euro!

  7. Cel mai mare spital din Pascani arata ca in anii 60 .O ruina totala ,saracii Pascaneni sunt condamnati .O mana de oameni au luat cu asalt la propriu Romania ,o tin ostatica in saracie continuua-Aici presa are si ea rolul ei de vina .

  8. Nu mai are absolut nici un dosar ! S-au ”rezolvat” toate … Aia 320.000 euro de platit statului roman s-au rezolvat si ei in sensul ca nu au au fost platiti. Astfel ca , ia ce pohteste ! Asemenea personaj planetar, cu atatea realizari legat de incalzirea globala, Romania educata, relatiile cu Republica Capului Verde si stabilitatea coruptiei, unde ati vrea stea ?!

  9. Iohanis mai are o locuință de serviciu în capitala, din câte știu nu o folosește. De ce ar folosi-o pe asta? Cred ca ii place în alta parte.

  10. Sigur merita o vila pe masura paltonului aruncat pe ditai limusina…
    Doar n-o sa stea micutul dulap, precum saracul Iliescu, intr-o minuscula viluta impartita cu alt locatar !

  11. Pentru ca asa e legea. Ghinion.

  12. Doar 9 milioane?! Eu i-aș fi dat Vila Lac 1.

  13. Atat de mizerabil incat cere ceva ce NU ii va folosi. El NU are nicio treaba in Bucuresti!! Niciun motiv sa primeasca acea casa decat din parvenitism

  14. Eu i-aș fi dat cu totul altceva. Obrazul mă oprește a spune ce. 🤐

  15. Noaptea mintii!
    Nu cunosc prea bine legile dar, deoarece nu suntem monarhie, seful statului trebuie sa dea seama cand o ia razna. Intr-o democratie trebuie sa existe o solutie de control, cel putin teoretic.
    Cui da el seama?
    Este mafia atat de perfect pusa la punct incat absolut toate institutiile sunt sub controlul ei?

    • Cred că Mafia e mult mai bine pusă la punct decât credem noi. Iar pentru ea, noi cei de pe Forum suntem doar niște peștișori ce se zbat pe uscat.

  16. Cu siguranță, Iohannis a cerut prima data casa poporului și este foarte dezamăgit ca a primit o casa de doar 9 milioane de euro.

  17. um24 dadea pe surse alta locatie(probabil cand au aflat demersul recorder/g4) penibili:)) acuma lipseste subiectul

  18. astia ajung la 5 %

  19. Nu-i mai ajunge nimic… ăsta și-ar face reședință și pe Lună dacă s-ar putea, trântor ordinar!

  20. Nesimtit ordinar! Totusi, cum reuseste? Chiar toti sunt la mana lui? Ce dracu face? Ca doar planurile sunt aprobate de cineva. Chiar toti sunt lingai?

  21. Dimpotrivă. Cred că întărâtă așa tare poporul încât acesta se va răzbuna trântindu-i cu ștampila. Dacă furcă nu e, măcar ștampilă să fie.

  22. Ce rau ne-am ars cu PNL si Iohannis 7 case… Am fugit de PSD si am ajuns la PNL + PSD. Nu au fost proteste in interes national de mult timp.

  23. Iohannis e atat de convins ca ne-a prins in sah mat incat e determinat sa mai si ne umileasca putin pe deasupra

  24. Cheia e la USR, oameni buni. O să repet până mi s-o rupe tastatura.

  25. E clar că președintele trebuie să beneficieze la încheierea mandatului de locuință de reședință ,care să satisfacă toate criteriile de asigurare a siguranței și pazei.Rămân două întrebări ,prima dacă nu se putea găsi o locuință care să satisfacă astfel de cerințe ,fără să necesite costuri atât de mari(se identificase o astfel de potențială locuință pe str.Gogol,la care s-a renunțat) și a două legată de încredințarea lucrărilor prin atribuire directă netransparentă și prin aceasta nelegală unei firme aflate în legături lucrative anterioare cu SPP, la un cost evaluat în așa măsură încât să-i acopere fix creditul contractat la bancă anterior pentru alte necesități.

  26. N-am priceput, că ești tare alambicat!

  27. 24.436 vizualizări – Doar 38 comentarii?Romanii neam de tufe

  28. Cred că ne merităm soarta, popor de lași ce suntem!! Sper să nu mor până nu văd în ștreang, canaliile astea, cocoțate în capul poporului și scuipând pe el!!

  29. A venit nota de plată, scoateți banii și nu mai comentați, e scump un Președinte care știe aria cercului. Cu Veorica scăpam mai ieftin, un abonament la salonul de coafură și zece tuburi de fixativ, păcat că nu știa aria cercului.

  30. Mai bine îi asigurau un abonament pe viață la ski, că el oricum nu prea petrece timp prin București (și ar fi mai bine să nici nu rămână aici).

  31. Nu e drept sa nu fim întrebați ce se face cu banii noștri. Sa votezi nu înseamnă să trimiți pe cineva într-o funcție în care timp de 4 ani face ce-l taie capul, pe spinarea și pe buzunarul tău. Ba te mai și indatoreaza pe tine și pe copiii tai!