G4Media.ro

Refugiaţii de război vor marca Ziua Independenţei Ucrainei printr-un spectacol / ”Deşi…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Refugiaţii de război vor marca Ziua Independenţei Ucrainei printr-un spectacol / ”Deşi nu credeam că războiul va dura atât, oameni din Ucraina de toată vârstele sunt încă aici”

Peste 1.000 de ucraineni stabiliţi în Timişoara, cei mai mulţi imediat după începerea războiului, vor marca împreună Ziua Independenţei Ucrainei, joi, alături de timişoreni şi voluntarii care îi sprijină de peste 17 luni în oraş, anunță Agerpres.

„Deşi nu credeam că războiul va dura atât, oameni din Ucraina de toată vârstele sunt încă aici. Şi au nevoie în continuare de suportul Timişoarei. Deşi sunt într-o perioadă dificilă, cu întârziere a cel puţin patru luni a ajutorului financiar pentru persoanele vulnerabile, aceşti oameni dau dovadă de o rezilienţă incredibilă. Nu că ar avea de ales. Zilele acestea, la peste 540 zile de război pe scară largă declanşat în Ucraina, Rusia a bombardează oraşe din Ucraina, ucigând şi rănind oameni, inclusiv copii şi forţând evacuări. Este de datoria noastră să rămânem alături de ucraineni”, a transmis, luni, preşedintele asociaţiei LOGS, Flavius Ilioni Loga, într-un comunicat de presă.

Organizaţiile nonguvernamentale parte din coaliţia „Timişoara pentru Ucraina” alături de Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara vor organiza pe 24 august un eveniment pentru refugiaţii din ţara vecină, pentru a marca solidaritatea şi bunătatea timişorenilor pentru refugiaţii din Ucraina de Ziua Independenţei Ucrainei.

La noua locaţie a asociaţiei LOGS din Timişoara, va avea loc un recital de muzică ucraineană live cu Anna Brehcko, o tânără artistă din Ucraina stabilită după război în Timişoara, dansuri tradiţionale, ateliere de artă pentru copii şi mâncare tradiţională din Ucraina gătită la ceaun de mamele ucrainence.

„La evenimentul de joi, vom avea pregătite ateliere de artă pentru copii, un recital de muzica live şi o surpriză pregătită de copii din Ucraina pentru adulţi, sub forma unui dans. Vor avea loc ateliere de lego, un spectacol de magie şi activităţi sportive. Toate, pentru a îmbrăca haine de sărbătoare alături de prietenii noştri din Ucraina”, spune Elena Busuioc, mediator intercultural LOGS.

Evenimentul este organizat de LOGS în colaborare cu Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara, Salvaţi Copiii Timişoara, Şcoala Mamei Junior, Societatea pentru Părinţi şi Copii, Uniunea Ucrainenilor din România şi Asociaţia Iniţiativa Timişoara cu sprijinul financiar oferit prin Programul Bine 360 oferit de Fundaţia Comunitară Timişoara cu finanţare de la People în Need Cehia.

În fiecare an, pe 24 august poporul ucrainean celebrează Ziua Independenţei Ucrainei. În această zi, în 1991, Rada Supremă a Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene de atunci, a adoptat Declaraţia de Independenţă a Ucrainei, iar ca rezultat s-a format actualul stat ucrainean.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...