Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
RedBull Racing a surprins pe multă lume înainte de startul sezonului 2026 din Formula 1. Echipa de la Milton Keynes a renunțat să mai efectueze testele preliminare (shakedown) înainte de verificarea de pe circuitul de la Barcelona, transmite racingnews365.com.
Sursa citată vorbește despre o decizie surprinzătoare a echipei lui Max Verstappen. În sezoanele trecute RedBull efectua acest test de dinainte de testele oficiale acceptate de FIA.
Echipa din Milton Keynes nu va efectua testele de shakedown pentru noul monopost RB22, urmând să scoată mașina pe circuit abia la testele oficiale de săptămâna viitoare de la Barcelona.
RedBull a rupt astfel o tradiție respectată ani la rând în Marele Circ.
„Shakedown-ul reprezintă primul contact al unei mașini noi cu pista și are rolul de a verifica funcționarea sistemelor de bază, evitând eventuale probleme tehnice majore înaintea testelor oficiale.
Într-un an marcat de noi reglementări privind unitățile de putere, majoritatea echipelor au ales prudența”, transmite sursa citată.
În antiteză, Audi, Cadillac și Racing Bulls (sora mai mică a lui RedBull) au profitat deja de testele inițiale. Asta în timp ce Ferrari va avea acest test în jurul lansării monopostului SF-26.
RedBull este echipa care merge împotriva curentului.
Decizia este cu atât mai neașteptată cu cât sezonul 2026 aduce multe schimbări, dar și o premieră pentru RedBull: folosește propriul motor, unul construit alături de gigantul american Ford.
„Într-un context atât de sensibil din punct de vedere tehnic, lipsa unui shakedown pare un risc asumat deliberat”, adaugă sursa citată.
Vorbim despre o decizie atipică pentru o echipă RedBull care este recunoscută pentru atenția excesivă la detalii.
În aceste condiții, fanii F1 și ai RedBull vor vedea noul monopost RB22 la treabă doar la Barcelona, începând de săptămâna viitoare.