Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) și rectorul acesteia, Remus Pricopie, laudă, într-un comunicat emis joi, proiectul “România Educată”. Comunicatul descrie raportul prezidențial drept “un document important, atât prin conținutul său și prin reformele pe care le propune, cât și prin rigoarea proiectării și implementării procesului de politici publice”.
SNSPA și Remus Pricopie apreciază că “documentul reflectă o abordare consensuală, incluzivă, orientată spre probleme și soluții sustenabile, fiind rezultatul unui amplu și consistent proces de consultare a tuturor actorilor sociali, politici, economici etc.”
HA HA HA HA HA ! HA HA HA HA HA
katiusha ibarruri, cu partidul curgand prin vene, TREBUIE SA FIE MANDRA.
Pe scurt:
Pricopie zice DA, Miclea zice NU.
Cred că nu se putea o evaluare mai bună a acestui „proiect“…
Se poate ajunge mai uşor om politic expert consilier cu bac PISA pe filiera facultativă.
Un progresist care il pupa i c.r pe alogenul Klaus….
SNSPA approved. Adica fosta academie de cadre „Stefan Gheorghiu” daca zice ca e bine, e perfect. Punctul 8 de la Timisoara = sansa ratata a Romaniei de a scapa de comunism si odraslele lui.
E o porcarie, nu un contract. O rusine pentru un fost profesor, o rusine pentru Romania.
În decembrie 2019, Remus Pricopie a fost decorat de Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional ”Serviciul Credincios” în grad de Cavaler. Pretuire reciproca, asa se face intre PSD si PNL. Romanii nu pricep, in general, mare lucru…
👍🏻👍🏻👍🏻
Proiectul prevede ce se intampla cu gramada de plagiate marca SNSPA?
E doar o intrebare,pentru profani.
În viitor o să fie nevoie de un elt proiect” România ReEducata”
Domnul Pricopie fiind și el tot un parazit bugetar, a găsit de cuviință să lingă și el ceva. Cine a pierdut timpul să citească acel așa zis plan, și-a dat seama că nu este decât maculatură, nimic concret. Nici nu poți să ai ceva așteptări de la klauSS și slugile lui.